O seară de vis pentru numeroşii spectatori de la malul mării care au venit, vineri, să savureze concertul live susţinut de câştigătorii locului al III-lea la ediţia de anul trecut a Eurovisionului, Paula Seling şi Ovi. Îndrăgitul duet a ales clubul Phoenix pentru a deschide seria concertelor din acest an reunite sub genericul „The Never Ending Tour”. De la claviaturile celor două piane cu care au câştigat continentul, talentaţii artişti au reuşit să atingă nestingheriţi inima unui public deosebit, care le-a răsplătit cu aplauze entuziaste virtuozitatea şi calităţile vocale excepţionale. Pe scena localului amintit, Ovi şi Paula au interpretat, în premieră, câteva din noile piese ce vor fi incluse pe viitorul lor album. La finalul concertului, cei doi au declarat că privesc cu optimism în viitor şi îşi doresc să revină pe litoral cu cât mai multe melodii de succes.
Reporter (Rep.): Cu ce gânduri deschideţi la Constanţa turneele din acest an?
Paula: În acest an, avem multe proiecte, lucrăm de zor la un nou album. I-am tot „ameninţat” pe fanii noştri, încă din luna mai 2010, că vom lansa un nou disc. Sperăm să-l lansăm până la vară şi să avem cât mai multe spectacole pe litoral. Vrem să diversificăm cu piese noi şi vom aduce noutăţi, cu ajutorul soţului meu, Radu şi pe partea de scenografie. Profesional, îmi doresc să cântăm foarte mult, îmi doresc să avem foarte multe piese bune pe care să le prezentăm publicului, îmi doresc să avem spectacole în toată lumea: eu, dacă stau acasă şi nu fac nimic, mă deprim. Sunt în competiţie cu Ovi: ne întrecem care compune cât mai multe şi mai bune piese.
Ovi: Îmi doresc un an la fel de frumos din punct de vedere artistic, alături de Paula, cum a fost 2010.
Rep.: În ce mod salutaţi Eurovision 2011?
Ovi: Suntem mai mult decât mulţumiţi de ce am realizat anul trecut. Eu am o piesă, ca şi compozitor, în Norvegia, iar Paula, în Elveţia. E o piesă nouă, „I’ll Be Yours”, pentru un duet din zona respectivă, X Factor şi I do. Doamne-ajută, sperăm să ajungă în finală.
Paula: Lucrurile acestea s-au întâmplat fără să ne propunem: un solist şi-a dorit ca Ovi să compună o piesă pentru ei, iar eu deja scrisesem un cântec, pentru albumul meu, care a fost ascultat de o solistă din Africa de Sud, care vroia să reprezinte Elveţia la Eurovision, dar din păcate nu s-a calificat.
Rep.: Constănţenii s-au arătat foarte încântaţi de piesele ascultate în premieră în Phoenix.
Ovi: „We Got Something” este o piesă care tocmai ce a fost votată şi a ajuns pe locul I la propuneri în topul celui de-al doilea post de radio privat din Norvegia, Radio Norge. În ciuda faptului că nu este foarte difuzată în România, este o piesă pe care contez foarte mult şi de aceea am cântat-o în premieră şi la Constanţa. Mai avem o baladă frumoasă pe care din păcate nu am putut-o prezenta aici, pentru că este încă în lucru, care vine în continuarea la „Playing with Fire”. Cel mai bine este să fiţi prieteni cu mine sau cu Paula pe FaceBook şi veţi găsi link-urile noilor piese.
Rep.: Este de apreciat prietenia strânsă care vă leagă.
Ovi: Am spus-o de la jumătatea anului trecut, suntem frate şi soră.
Rep.: Ce părere aveţi despre şansele pe care le va avea Hotel FM la Eurovision?
Ovi: Sunt nişte băieţi extraordinari. Sunt prieten cu ei, i-am susţinut şi ne-am bucurat că au câştigat. Suntem foarte optimişti şi suntem convinşi că Marea Britanie o să-i voteze şi pe ei, cum a făcut-o cu noi, anul trecut, cu 12 puncte în semifinale.