Suntem în top la transferuri personale de bani

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Suntem în top la transferuri personale de bani

Economie 09 Decembrie 2015 / 18:48 534 accesări

România se află pe locul al treilea în UE în privinţa surplusului înregistrat în 2014 din transferurile personale de fonduri, în valoare de 1,58 miliarde de euro, valori mai ridicate fiind înregistrate doar în Portugalia şi Polonia, potrivit datelor publicate miercuri de Eurostat. Portugalia a înregistrat un surplus de 3,6 miliarde de euro, iar Polonia - de 2,6 miliarde de euro. Cele mai mari ieşiri de fonduri personale au avut loc în Franţa (9,4 miliarde euro), urmată de Marea Britanie (6,8 miliarde euro), Italia (6,5 miliarde euro) şi Spania (5,9 miliarde euro). În schimb, cele mai mari intrări de fonduri din străinătate au fost consemnate în Portugalia (4,8 miliarde de euro), Polonia (2,8 miliarde euro), Marea Britanie (2,4 miliarde euro), Italia (2,1 miliarde euro) şi România (1,6 miliarde euro). Franţa a înregistrat cel mai mare deficit (-8,9 miliarde euro), urmată de Italia (-4,5 miliarde euro), Marea Britanie (-4,4 miliarde euro) şi Germania (-3,5 miliarde euro).

Taguri articol


12