O oportunitate de angajare pentru cei care își caută un loc de muncă sunt bursele pe care Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) le organizează periodic. La Bursa Generală a Locurilor de Muncă de săptămâna trecută, care a avut loc în toată țara, 196 de persoane s-au angajat pe loc la noi în județ. Astfel, Constanța s-a situat pe primul loc printre județele cu cele mai multe locuri de muncă ocupate imediat, urmată de Hunedoara (159), Neamţ (84), Arad (72), Gorj (61) și Iaşi (60). Totodată, la bursa care s-a desfăşurat în 86 de localităţi din ţară, 1.043 de oameni au fost angajaţi pe loc, iar 16.696 de persoane au fost selectate în vederea încadrării, potrivit datelor furnizate de ANOFM. La nivel național au fost prezenţi 2.820 de agenţi economici şi au fost oferite 35.226 de locuri de muncă. 16.696 de persoane au fost selectate în vederea încadrării, dintre care 71 marginalizate social. Din totalul persoanelor care au reușit să obțină un loc de muncă imediat, 61 au studii superioare. Dintre ele, 5 sunt din Constanța. Dintre cele 61 de persoane cu studii superioare încadrate pe loc, cele mai multe au fost angajate ca inginer, agent vânzări, consultant și consilier asigurări. Muncitor necalificat, şofer, mecanic, lucrător comercial, confecţioner îmbrăcăminte și lăcătuş sunt principalele meserii în care au fost încadrate pe loc cele 982 de persoane fără studii superioare.