Preşedintele ceh, Vaclav Klaus, le-a oferit omologilor săi american şi rus, Barack Obama şi Dmitri Medvedev, specialităţi culinare specifice Cehiei la prânzul de gală care a urmat semnării Tratatului START. Meniul a inclus supă de dovleac, friptură de vită cu ciuperci şi îngheţată, precum şi vinuri de Moravia. “Am mai organizat un summit important în trecut, avem experienţă în ceea ce priveşte găzduirea unor astfel de evenimente, iar lumea ştie asta”, a declarat şeful Cancelariei prezidenţiale, Petr Hayek, apreciind că summit-ul de joi a fost un succes, datorită profesionalismului echipei de la Castelul din Praga, sediul Preşedinţiei cehe. Cei doi lideri nu au primit însă şi cadouri la încheierea vizitei în Cehia. “Este un summit, nu o vizită bilaterală obişnuită şi de aceea nu a avut loc niciun schimb de cadouri”, a declarat Martin Erva, reprezentant al biroului de presă al Preşedinţiei cehe. Preşedintele rus a părăsit Praga în cursul după-amiezii de ieri, în timp ce liderul american a rămas în Cehia, unde a participat, joi seara, la un dineu cu preşedinţii a 11 ţări est-europene, la reşedinţa ambasadorului american la Praga.