O parte dintre alimentele care au fost deja încadrate în categoria superalimentelor, graţie puterilor lor aproape miraculoase şi efectelor benefice asupra sănătăţii, pot fi nocive, cel puţin în anumite circumstanţe. Este vorba despre grepfruit, şofran, soia, ardei iute şi peşte gras, conform Daily Mail, care a vorbit cu specialiştii pentru a afla în ce fel aceşti aliaţi se pot transforma în duşmani. Grepfruitul, de exemplu, potrivit specialiştilor, este doar unul dintre alimentele care ar trebui să se vândă cu un prospect, astfel că cei care îl consumă să ştie care sunt contraindicaţiile. Pe cât de sănătos este - graţie naringeninei, care echilibrează nivelul zaharului din sânge şi previne sindromul metabolic, ajutând ficatul să ardă grăsimea în exces - pe atât de periculos este, deoarece creşte nivelul estrogenului. Femeile care consumă numai un sfert de fruct pe zi îşi cresc riscul de a se alege cu cancer mamar cu 30%, după cum a arătat un studiu realizat în SUA. Chiar şi aşa, grepfruitul rămâne o sursă excelentă de Vitamina C, fibre şi fitonutrienţi, explică specialiştii. Dacă sari de un litru de suc pe de grepfruit pe zi sau peste două fructe în acelaşi interval de timp, ai putea să suporţi consecinţele.