Superalimentele de lângă noi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Superalimentele de lângă noi

Sănătate 24 Aprilie 2010 / 00:00 567 accesări

Există alimente extrem de sănătoase, dar ocolite, pentru simplul fapt că, din păcate, încă nu ne-a intrat în obişnuinţă să le consumăm îndeajuns de des. Printre acestea se află, conform Parade, scorţişoara, nucile, mierea şi uleiul de măsline. Scorţişoara, originară din Sri Lanka, se dovedeşte a avea efecte extraordinare asupra sănătăţii. Mai multe studii realizate în SUA au arătat că scorţişoara reglează nivelul zahărului din sânge, inhibă celulele canceroase şi are proprietăţi antiinflamatorii. În categoria nuci intră migdalele, arahidele, alunele de pădure etc., toate bogate în grăsimi mononesaturate şi polinesaturate şi antioxidanţi. Nucile reprezintă una dintre cele mai bune surse vegetariene de acizi graşi omega 3 care luptă cu obezitatea, diabetul şi bolile de inimă. Nucile braziliene sunt incredibil de bogate în seleniu, esenţial pentru o spermă de calitate, explică expertul în fertilitate Marc Goldstein, din cadrul Universităţii Cornell. Mierea poate înlocui cu succes îndulcitorii tradiţionali, deoarece conţine mulţi fitonutrienţi şi enzime care ajută digestia. Uleiul de măsline este bogat în grăsimi mononesaturate (care reduc inflamaţiile), fenoli (antioxidanţi care luptă cu cancerul) şi vitamina E (care coboară riscul de boli de inimă, protejează pielea şi previne alterarea nervilor). Presat la rece, extravirgin, uleiul de măsline conţine mai mulţi fenoli şi vitamina E.

Taguri articol


12