Super-concert de flamenco cu Los Vivancos, în România

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Super-concert de flamenco cu Los Vivancos, în România

Monden 03 Decembrie 2010 / 00:00 468 accesări

O veste bună pentru împătimiţii ritmurilor latine: trupa de flamenco Los Vivancos, alcătuită din şapte fraţi, va susţine un spectacol la Sala Palatului din capitală, pe 8 martie 2011, în cadrul turneului mondial \"7 Hermanos\", care include 500 de oraşe din 35 de ţări. Biletele la acest inedit spectacol pot fi achiziţionate online, de pe bilete.ro, la preţurile de 50, 70, 100, 160, 200, 240 sau 290 lei.

Educaţi în diverse oraşe din lume, unde au călătorit cu întreaga familie - 39 de fraţi şi surori - componenţii şi-au susţinut pasiunea pentru flamenco încă din copilărie, încurajaţi de tatăl lor, Pedro Vivanco, un mare dansator al epocii sale.

De-a lungul timpului, familia artiştilor s-a mutat din Spania în Olanda, iar mai apoi în Canada, unde toţi copiii lor au fost crescuţi într-un mediu cultural şi sportiv. Toţi cei şapte dansatori sunt absolvenţi ai secţiei de dans a Conservatorului din Barcelona, fiecare cunoaşte cel puţin patru limbi străine şi poate cânta la cel puţin două instrumente muzicale, având cu toţii centura neagră la karate. Au dovedit a fi foarte talentaţi, având ocazia să danseze împreună cu Joaquin Cortes, Baletul Regal Scoţian sau Rafael Aguilar.

Cei de la Los Vivancos au dansat în spectacole organizate de Antonio Banderas, Mylene Farmer (230.000 de spectatori în 13 spectacole), Lola Ponces şi Gio \'Di Tonno (au câştigat cu ei la festivalul de la San Remo), au fost premiaţi cu \"Gran Teatro La Fenice di Venecia Award\" şi \"Jerome Medrano Special Award\" de către prinţesa Stéphanie de Monaco, au fost modele pentru D&G, Hugo Boss sau Vogue şi au cântat ca instrumentişti pentru cele mai bune orchestre europene. După terminarea studiilor, fiecare dintre fraţi a plecat în lume pentru a se perfecţiona în dans şi interpretare muzicală la cele mai bune şcolii sau companii de spectacole. În 2004, după o reuniune de familie, ei au hotărât să rămână împreună şi să înfiinţeze o companie de dans ce îşi propune să revoluţioneze flamenco-ul, un dans şi o muzică reprezentative pentru cultura spaniolă. Coregrafia şi stilul lor provocator, debordând de sexualitate şi de spectaculos, îi recomandă pe cei de la Los Vivancos a fi cea mai bună trupă de flamenco a momentului şi una dintre cele mai importante companii de dans din lume. Cei şapte fraţi au doborât toate recordurile cu prima lor producţie, reuşind să danseze pentru peste un milion de spectatori din toată lumea.

Taguri articol


12