Superman, înjunghiat

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Superman, înjunghiat

Eveniment 22 Septembrie 2009 / 00:00 2102 accesări

Un tînăr în vîrstă de 20 de ani, din Constanţa, a fost atacat duminică seară, în plină stradă, în timp ce se plimba cu prietena lui în zona Sălii Sporturilor. Victima, Superman Velcu, a fost acostată de patru persoane. „Din senin s-a întîmplat totul... După ce m-au lovit de cîteva ori, două fete m-au ţinut de mîini, iar un bărbat m-a tăiat de mai multe ori şi m-a înjunghiat”, povesteşte Superman Velcu. După ce şi-au terminat „treaba”, agresorii s-au făcut nevăzuţi. Prietena tînărului a sunat imediat la 112 pentru a cere ajutor, iar Superman a fost transportat cu ambulanţa la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, unde a rămas internat. Lucrătorii Secţiei 3 Poliţie au deschis o anchetă pentru a da de urma autorilor, care se vor alege cu dosare penale. Încadrarea juridică a faptei se va face în funcţie de numărul zilelor de îngrijiri medicale necesare pentru vindecarea leziunilor suferite de victimă.



12