Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a sancţionat aproape 200 de supermarketuri şi hipermarketuri din ţară cu amenzi în cuantum total de peste 800.000 de lei, în urma unui control privind respectarea prevederilor legale. Potrivit ANPC, au fost controlaţi 289 de operatori economici şi au fost verificate peste 180 de tone de alimente, găsind abateri de la prevederile legale la 20 de tone de alimente. Pentru deficienţele constatate au fost oprite definitiv de la comercializare 2.900 kilograme de alimente, iar 15.700 kilograme au fost oprite temporar, până la remedierea neconformităţilor. Inspectorii ANPC au aplicat 199 de amenzi contravenţionale în valoare de 806.500 de lei şi 71 de avertismente. Printre operatorii verificaţi s-au numărat Penny Market, Kaufland, Selgros, Real, Billa, Carrefour, Mega Image, Auchan, Metro. Acţiunea de control în supermarketuri, hipermarketuri şi marile lanţuri de magazine s-a desfăşurat şi la nivelul Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Constanţa, ocazie cu care au fost verificate 12 asemenea unităţi. Abateri de la prevederile legale în vigoare au fost constatate la nouă dintre acestea, motiv pentru care s-au aplicat nouă amenzi contravenţionale în valoare de 49.000 lei. La nivelul judeţului Constanţa, abaterile constatate la supermarketuri şi hipermarketuri au fost minore. “Mă bucur să observ că supermarketurile şi hipermarketurile din judeţul Constanţa au manifestat mai multă atenţie în relaţia cu consumatorii, neconformităţile constatate nefiind de natură să pună în pericol viaţa şi sănătatea consumatorilor. Sper că astfel de situaţii să se perpetueze, iar situaţia înregistrată la începutul lunii martie să nu fie doar o întâmplare”, a declarat directorul coordonator al CRPC Constanţa, Mihai Petre.