Super-producţiile Naţionalului constãnţean, pe scena festivalurilor de teatru din ţarã

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Super-producţiile Naţionalului constãnţean, pe scena festivalurilor de teatru din ţarã

Cultură 28 Septembrie 2006 / 00:00 1396 accesări

Artiştii Teatrului Naţional Constanţa parcurg, la acest început de stagiune, un program de repetiţii intense pentru viitoarele premiere, “Inimi cicatrizate“, în regia lui Radu Afrim şi spectacolul compus “Vulpea filosof şi Serenada“, în regia americanului Paul Bargetto - aflat la cea de-a doua colaborare cu Naţionalul constãnţean. În paralel, actorii teatrului se conformeazã unei agende încãrcate de reprezentaţii, pe care le au de susţinut atît pe scena de la malul mãrii, cît şi în “deplasare“, la importante festivaluri de gen din ţarã. Astfel, în prima zi a acestui weekend, spectatorii constãnţeni vor putea urmãri, de la ora 18.30, musicalul “Bunã seara, domnule Wilde“, de Eugen Mirea, dupã Oscar Wilde, pe muzica lui Henry Mãlineanu, iar sîmbãtã, de la aceeaşi orã, spectacolul “Spãlãm copilul sau facem altul. Duminicã, începînd cu ora 18.30, pe scena teatrului urmeazã sã fie prezentat musicalul “Şatra“, în adaptarea scenicã a lui Beatrice Rancea şi Andras Demeter, pe muzicã autenticã ţigãneascã în prelucrarea lui Eugen Doga.

“Şatra“, “Îmblînzirea Scorpiei“ şi “Dulceamar“ se vor juca la Alba Iulia, Piteşti şi Piatra Neamţ cu distribuţiile complete

Programul aglomerat al artiştilor Naţionalului constãnţean va continua şi în octombrie. Teatrul Naţional Constanţa a fost invitat sã participe, în primele zile ale lunii viitoare, la prima ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru “Poveşti pentru copii şi oameni mari“ de la Alba Iulie, care va avea loc între 4 şi 8 octombrie. Evenimentul este menit sã promoveze spectacolele de teatru din România şi sã stimuleze întîlnirile dintre teatrele româneşti şi europene, fiind organizat de Teatrul de Pãpuşi “Prichindel“ din Alba Iulia şi Consiliul Judeţean Alba, avînd ca parteneri UNITER, Asociaţia Internaţionalã a Criticilor de Teatru şi Teatrul Odeon Bucureşti. Tema festivalului este povestea - un joc al imaginaţiei, din programul manifestãrii fãcînd parte spectacole de teatru, expoziţii, concerte, recitaluri pentru adulţi sau copii. De menţionat este faptul cã reprezentaţiile vor fi susţinute atît în spaţii convenţionale - Casa de Culturã a Sindicatelor din Alba Iulia, cît şi neconvenţionale - parcuri, ruine, cetãţi. Actorii constãnţeni vor avea ocazia sã prezinte la acest eveniment de talie internaţionalã douã din super-producţiile teatrului - “Şatra“ (douã reprezentaţii) şi “Îmblînzirea Scorpiei“ (un spectacol). Mai mult, în drum spre Festivalul de la Alba Iulia, mai exact pe data de 5 octombrie, actorii din Constanţa vor face o escalã la Piteşti, unde, pe scena Casei de Culturã a Sindicatelor, vor prezenta unul dintre cele mai de succes spectacole din repertoriu, “Îmblînzirea Scorpiei“. De remarcat este întreaga mobilizare de forţe pe care o presupune aceastã deplasare, care va antrena actorii în distribuţii complete. Astfel, în musicalul “Şatra“ vor evolua: Andras Demeter, Lavinia Rãducan, Liviu Manolache, Mihai Sorin Vasilescu, George Cãlin, Ileana Ploscaru, Crina Matei/ Elena Pahonţu, Mirela Panã, Iulian Enache, Dan Zorilã, Daniel Dragomir, Cristian Osoloş, Remus Archip, Roman Florentin, Alexandru Mereuţã, Gabriela Iacob, Maria Lupu, Turchian Nasurla, Florina Bulgaru, Laura Iordan, Luiza Martinescu, Claudia Forţan, Andreea Irimia, Liliana Bãrãscu, Lãcrãmioara Moscaliuc, Sorin Mocanu, Ion Itoafã, Ionuţ Poinãreanu, Gelu Ciobanu, Mihai Gãlãţan, Cristina Oprean, Marian Adochiţei, Andrei Cantaragiu, Victor Petcu, Dumitru Caramitru, Mihai Smarandache, Bogdan Bucãtaru, Dana Trifan, Diana Lupan, Mihaela Deniss Gheorghiu, Raimonda Popescu, Andu Axente, Oana Botez, Livia Urzicã, Iulian Oprea, Silviu Mãtãsaru, George Bijacu, Andrei Axente, Ciprian Done, Luciana Crudu, Inga Postolache, Gabriela Belu, Simona Tãut. Copiii invitaţi în spectacol sînt: Sali Levent, Sergiu Gheorghe, Asan Sedal, Ana Iulia Enache şi Sorina Urzicã, iar orchestra este formatã din: Ştefan Crãciun - chitarã, Dumitru Porcescu - vioarã, Mihai Postolache - vioarã, Ilie Belcin - mandolinã, şi Robert Cristian Nicolae - contrabas.

Actorii care vor juca pe scena Festivalului de la Alba Iulia, în super-producţia “Îmblînzirea Scorpiei“, sînt: Liviu Manolache, Georgiana Mazilescu, Cristi Iacob, Dan Zorilã, Andrei Cantaragiu, Gabriela Iacob/ Nicoleta Lefter, Mihai Sorin Vasilescu, George Cãlin, Mihai Smarandache, Pavel Bîrsan, Bogdan Bucãtaru, Iulian Enache, Alexandru Mereuţã, Maria Lupu, Mirela Panã, Marian Adochiţei, Lãcrãmioara Moscaliuc, Claudia Forţan, Turchian Nasurla, Roman Florentin, Aurica Mangu şi Paul Talaşman. De asemenea, pe data de 27 octombrie, Teatrul Naţional Constanţa va participa şi la cea de-a 21-a ediţie a Festivalului de Teatru de la Piatra Neamţ (21-29 octombrie), cu un alt spectacol de excepţie din repertoriu, “Dulceamar“. Distribuţia spectacolului de teatru-dans, în douã acte, în regia lui Yvette Bozsik, este formatã din: Beatrice Rancea, Marian Adochiţei, Pavel Bîrsan, George Cãlin, Diana Cheregi, Dan Zorilã, Dana Dumitrescu, Diana Lupan, Cristian Osoloş, Delia Corina Luca, Oana Botez, Daniela Hasiade şi Daniel Dragomir.



12