SOLICITĂRI „Consumăm produse româneşti”, un program demarat de Consiliul Judeţean Constanţa (CJC) în 2009, a trezit interesul românilor din mai multe judeţe ale ţării, care şi-ar dori să primească şi ei un solar din partea autorităţii judeţene. „Ne-au sunat la CJC oameni din Arad ca să ne întrebe cum ar putea beneficia şi ei de acest program. Din păcate pentru aceşti solicitanţi, programul se adresează doar locuitorilor judeţului Constanţa. Poate că Guvernul ar trebui să preia programul şi să-l extindă la nivel naţional. Noi le punem la dispoziţie toată documentaţia aferentă acestui program”, declara preşedintele CJC în primăvara anului 2011. Din nefericire, Guvernul PDL de atunci era mult prea preocupat să devalizeze bugetul naţional pentru a lua în considerare acest program. La nivelul judeţului Constanţa, programul a continuat, până în prezent fiind împărţite peste 1.000 de solarii.
SUPLIMENTARE Cererile pentru acest program sunt tot mai multe, astfel că, în şedinţa de vinerea trecută, consilierii judeţeni au decis suplimentarea programului cu 600.000 de euro. „Programul nostru cu solarii a avut un succes neaşteptat. Pe lângă solariile pe care noi le-am distribuit gratuit, locuitorii judeţului au decis să îşi facă propriile solarii. În aceste condiţii, anul trecut am avut în pieţe foarte multe legume româneşti, diminuând semnificativ importurile, şi bineînţeles vândute la preţuri mult mai mici. Anul acesta sunt ceva probleme din cauza secetei, dar avem în continuare producţii bune la legume. Cred că va trebui să analizăm serios problema înfiinţării unor depozite frigorifice, unde să fie ţinute legumele, pentru a putea fi vândute în pieţe şi mai târziu”, a declarat Constantinescu. Pe termen lung, programul demarat în 2009 de CJC va fi în beneficiul locuitorilor judeţului Constanţa, pentru că astfel preţurile la legume vor putea fi controlate. Nu mai târziu de ieri, televiziunile de ştiri prezentau o informaţie potrivit căreia preţurile la legume au crescut din cauza secetei. Probabil că anul viitor sau peste doi, trei ani, în Constanţa vom putea vorbi despre preţuri la legume accesibile tuturor, dar cel mai important lucru este că în pieţe vor predomina legumele româneşti.