Secretarul american al Apărării, Robert Gates, a promis joi, cu prilejul unei vizite surpriză în Afganistan, că va trimite încă 7.000 pînă la 8.000 de militari în regiune, pînă în vară, pentru a combate talibanii, din ce în ce mai activi. Şeful Pentagonului s-a întîlnit în special cu oficialii din cadrul forţelor NATO în regiune, unde insurgenţa s-a intensificat în momentul în care Washingtonul a anunţat că îşi va revizui strategia şi va trimite întăriri. Comandantul forţelor internaţionale din Afganistan, generalul David McKiernan, a cerut trimiterea a patru brigăzi şi diferite elemente de sprijin, pentru un efectiv total de 20.000 de persoane. Robert Gates a avertizat însă cu privire la trimiterea unui număr prea mare de militari într-o ţară aflată în pragul războiului civil şi afectată de insurgenţa împotriva trupelor străine. ”Experienţa trupelor străine în Afganistan nu este foarte pozitivă: acestea au fost considerate de către afgani trupe de ocupaţie venite aici în interes propriu”, a declarat oficialul american. ”Trupele sovietice nu s-au putut impune în Afganistan cu 120.000 de militari cărora nu le păsa de pagubele colaterale. Plasarea afganilor în prim plan este un element esenţial, dar trebuie totodată să ghicim de la ce nivel trupele trăine încep să fie prea numeroase pentru a fi eficiente”, a explicat Gates. El a insistat pe consensul cu privire la accelerarea formării armatei afgane: ”Este ţara lor, lupta lor, viitorul lor”.
Robert Gates a criticat modul de cooperare între oficialii militari americani şi cei afgani, care nu se reflectă în sincronizarea între cele două. ”Afganii sînt îngrijoraţi întrucît le spunem ce intenţionăm să facem, în loc să le facem propuneri, să le cerem părerea şi să colaborăm cu ei. Trebuie să fim mai sensibili la acest aspect şi să ne schimbăm obiceiurile, pentru a stabili un parteneriat adevărat”, a precizat Gates. Pînă în prezent, războiul din Irak a împiedicat mobilizarea de noi trupe în Afganistan, dar lucruruile se vor schimba în urma ameliorării situaţiei securităţii şi a recentei semnări a acordului cu Bagdadul, care prevede retragerea trupelor americane din oraşele irakiene pînă în iunie 2009 şi din ţară pînă în 2011. Fost director al CIA, numit la sfîrşitul lui 2006 de preşedintele Bush, Gates este menţinut în funcţie de preşedintele ales Barack Obama, care îşi va prelua oficial atribuţiile la 20 ianuarie. Talibanii au lansat o insurgenţă sîngeroasă după ce au fost îndepărtaţi de la putere la sfîrşitul lui 2001, de o coaliţie internaţională condusă de SUA. Violenţele s-au dublat în intensitate în ultimii doi ani, în pofida prezenţei a aproape 70.000 de militari, dintre care jumătate americani, în cadrul forţei multinaţionale a NATO şi a operaţiunii Enduring Freedom, condusă de SUA.