Suporter dinamovist ucis după derby! Totul a început de la un fular?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Al doilea ultras a fost reținut!

Suporter dinamovist ucis după derby! Totul a început de la un fular?

Eveniment 31 August 2016 / 16:54 626 accesări

„Sportul rege" se transformă în „sportul groazei"! Săptămâna trecută, în noaptea de joi spre vineri, polițiștii bucureșteni l-au prins pe Alexandru Badea, individul în vârstă de 25 de ani care l-ar fi ucis pe tânărul suporter dinamovist Adrian Daniel Matei. Abia ce și-a serbat majoratul și membrii familiei au fost nevoiți să-i pregătească tânărului înmormântarea. Suporterul a murit în urma unui incident petrecut după meciul Steaua - Dinamo. „Victima a fost lovită cu un obiect contondent la nivelul capului, iar ca urmare a leziunilor suferite, aceasta a decedat, la Spitalul „Sfântul Pantelimon“. Incidentul s-a produs pe fondul unei rivalități între suporterii a două echipe de fotbal din București", a declarat Adrian Obadă, subcomisar la Poliția Capitalei - Serviciul Omoruri. Miercuri, oamenii legii au reținut un alt suspect în acest caz. Este vorba despre Andrei Ionuț Pătrașcu, un tânăr în vârstă de 26 de ani, suporter al echipei Steaua București. Acesta ar fi fost implicat în scandalul în urma căruia fanul dinamovist a fost ucis, au declarat surse judiciare pentru Mediafax. În seara incidentului, tânărul reținut ar fi încercat să smulgă fularul cu inscripția clubului Dinamo de la un fan, lucru care a condus apoi la scandalul în urma căruia Adrian Daniel Matei a murit. Andrei Ionuț Pătrașcu a fost pus sub urmărire penală pentru acuzația de tentativă de tâlhărie.

Citește și:

Suporter dinamovist ucis la 18 ani! Suspectul a fost prins!

Taguri articol
SuporterDinamovistUcisSuspectReținutArestatDerbySteauaDinamo


12