Suporter dinamovist ucis la 18 ani! Suspectul a fost prins!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Suporter dinamovist ucis la 18 ani! Suspectul a fost prins!

Eveniment 26 August 2016 / 16:36 659 accesări
Sursa foto: Digi Sport

Sursa foto: Digi Sport

În noaptea de joi spre vineri, polițiștii bucureșteni au prins individul care l-ar fi ucis pe tânărul suporter dinamovist. Adrian Daniel Matei abia ce și-a serbat majoratul și membrii familiei au fost nevoiți să-i pregătească înmormântarea. Suspectul are 25 de ani și locuiește în Capitală. Vorbim despre tragicul caz al suporterului care a murit în urma unui incident petrecut după meciul Steaua - Dinamo din 21 august. Adrian a murit în mâinile medicilor de la Spitalul „Sf. Pantelimon“ din Capitală, acolo unde a ajuns în comă. Tânărul a suferit un hematom cerebral sever. A fost ucis pentru că a vrut să-și ajute un prieten. „Se întorcea de la meci cu un prieten şi s-a băgat să ajute un alt fan al lui Dinamo care era bătut de stelişti. Atunci a primit o sticlă în cap, l-au dus la spital în comă şi a murit”, a declarat pentru „ProSport“ un apropiat al victimei. Adrian Daniel Matei era jucător de hochei pe iarbă la echipa CS Antilopa şi elev în clasa a XII-a la Liceul „Anghel Saligny“. Violențele de pe stadioane și din afara lor au transformat fotbalul într-un sport sângeros. Fanatismul suporterilor duce la producerea unor tragedii. Iar problema nu este numai în România. Suporterii englezi și ruși au făcut ravagii în Franța, în timpul Campionatului European.

Taguri articol
SuporterDinamovistUcis18 aniDerbySuspectPrinsMeci


12