Douăzeci de persoane au fost rănite uşor, duminică după-amiază, după ce un automobil a forţat barajul poliţiei şi a pătruns în "Fanmeile", o zonă din Berlin rezervată suporterilor, unde meciurile de la Cupa Mondială pot fi urmărite pe ecrane uriaşe. Potrivit unei surse din cadrul poliţiei, automobilul, condus de un bărbat, a
forţat barajul care bloca accesul în zonă, în apropiere de Poarta Brandeburg. Un
martor ocular a declarat că individul, care avea o pasageră în dreapta sa, ar fi
acţionat "voluntar". Bărbatul a fost arestat de poliţişti, care au evacuat, preventiv, clădirile din vecinătate. Vehiculul urmează să fie examinat de unităţi specializate ale poliţiei. Deoarece duminică nu s-a disputat niciun meci la Cupa Mondială, în "Fanmeile" nu erau multe persoane, în cursul serii însă fiind prevăzut un concert de muzică simfonică.