Suporterii FC Farul au protestat împotriva fostului patron

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
„Mai mult decât să manifestăm, nu putem face!”

Suporterii FC Farul au protestat împotriva fostului patron

Eveniment 27 Aprilie 2013 / 00:00 5021 accesări

Aflată într-o situaţie critică din punct financiar, dar şi în clasamentul Seriei 1 a Ligii a II-a la fotbal, unde ocupă ultimul loc, FC Farul Constanţa a primit vineri după-amiază o mână de ajutor din partea suporterilor. În jur de 200 de fani s-au întâlnit în faţa tribunei oficiale a stadionului “Farul” şi au plecat într-un miting pe străzile oraşului. Supravegheaţi de importante efective de ordine, suporterii constănţeni au fost dotaţi cu steaguri şi fulare alb-albastre şi au scandat neîncetat, cerând ca echipa lor favorită să fie salvată de la desfiinţare. După o jumătate de oră, aceştia au făcut joncţiunea cu o altă parte a fanilor, astfel că numărul manifestanţilor a ajuns la 300. Cu toţii s-au oprit în faţa sediului uneia dintre firmele fostului patron, Gheorghe Bosînceanu, încercând să transmită un mesaj clar. Fanii constănţeni şi-au propus astfel să-l determine pe fostul finanţator al grupării de pe litoral să renunţe la datoria de un milion de dolari pe care o are de încasat de la club, conform înţelegerii făcute în urmă cu trei ani, când i-a predat clubul actualului finanţator, Giani Nedelcu.

„Am venit aici pentru a salva echipa. Fostul patron trebuie să înţeleagă că orice ar face cu hârtia prin care trebuie să primească acel milion de dolari nu va vedea banii. Dacă nu renunţă, clubul se va desfiinţa, întrucât actualul finanţator a anunţat că nu mai investeşte niciun leu începând din vară. Mai mult decât să manifestăm, nu putem face!”, a spus unul dintre liderii suporterilor. Printre fani s-a aflat şi unul dintre actualii jucători ai Farului, Vlad Neagu, crescut de gruparea de pe litoral. „Am vrut să fiu alături de aceşti suporteri, care fac un lucru extraordinar. Asta înseamnă să fii suporter!”, a spus portarul constănţean. Timp de o oră, fanii au manifestat, iar printre scandările favorite au fost: “Bosînceanu, uită-te, Farul nostru se stinge!” şi “Salvaţi Farul!”

Formaţia constănţeană va juca astăzi, de la ora 11.00, o partidă de verificare în compania echipei CS Eforie, din Liga a IV-a, pe stadionul “Farul”.

Taguri articol


12