Chiar dacă anul 2008 a fost unul dintre cei mai buni din istoria agricolă a României, statul nu a uitat dezastrele provocate de secetă. Pe lîngă subvenţiile acordate agricultorilor la înfiinţarea de noi culturi, Ministerul Agriculturii a susţinut creşterea constantă a suprafeţelor irigate. Iar rezultatele au început să apară, întrucît Ministerul Agriculturii a raportat că Organizaţiile Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii (OUAI-uri) au încheiat contracte pentru irigarea a circa 500.000 de hectare, suprafaţă dublă faţă de anul 2008. Potrivit consilierului în Ministerul Agriculturii, Valentin Apostol, în 2008, au fost încheiate contracte pentru irigarea unei suprafeţe de aproximativ 220.000 de hectare. \"Asta înseamnă că, anul acesta, se înregistrează o dublare faţă de anul trecut. Probabil această diferenţă vine din faptul că cei care au fost la Ministerul Agriculturii pînă în 2008, nu au fost interesaţi de irigat. De asemenea, acest număr mare se poate datora şi sprijinului pe care MAPDR îl acordă pentru această activitate\", a explicat Apostol. El a mai spus că doar organizaţiile care au achitat tariful pînă la 30 aprilie vor putea beneficia de sprijin financiar din partea Ministerului Agriculturii. \"Din cele 421 de Organizaţii de Utilizatori de Apă, au solicitat subvenţia 205 organizaţii, care pot beneficia de un sprijin financiar maximum de 171 lei/hectar pentru amenajările interioare de irigaţii, pentru paza obiectivelor şi menţinerea în stare de funcţiune a infrastructurii\", a explicat el. Conform lui Apostol, Ministerul Agriculturii are un plafon de 79 de milioane lei în total pentru 2009, ce se vor acorda sub formă de sprijin financiar pentru amenajările interioare de irigaţii, din care, pînă în prezent, au fost acordate 8,6 milioane de lei. De asemenea, Ministerul Agriculturii are prevăzute în buget 50 de milioane de lei pentru repararea infrastructurii principale de irigaţii şi pentru plata energiei electrice consumate la staţiile de pompare de bază şi de repompare aparţinînd Agenţiei Naţionale a Îmbunătăţirii Funciare, precum şi pentru staţiile de punere sub presiune aparţinînd organizaţiilor. În plus, potrivit consilierului, contribuţiile pentru 2009 pe care organizaţiile le-au avut de achitat, au rămas aceleaşi, respectiv 20% din tariful anual de întreţinere şi 10% din tariful de livrare a apei de irigaţii. \"Anul trecut, au fost încheiate contracte cu SNIF pentru 20.000 de hectare la nivelul judeţului, erau în plan circa 30.000, dar este bine că oamenii mai pot încheia contracte pe parcurs. Trebuie precizat că, pentru acest lucru se va plăti mai mult, dar nu putem omite că este în folosul agriculturii, mai ales că se anunţă un an secetos. Deşi 2008 a fost un an bun pentru păioase, culturile prăşitoare vor fi afectate de seceta din acest an\", a declarat purtătorul de cuvînt al Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Constanţa, Stere Economu.