IDEEA CARE ADUCE TENSIUNI Supraimpozitarea bugetarilor cu salarii mari a dus la noi tensiuni între PSD şi PNL, idee care testează din nou soliditatea USL după episodul privind propunerile făcute de premier pentru şefii Parchetelor. Totul a pornit de la premierul Victor Ponta, care a reiterat, luni, intenţia de a percepe o taxă de solidaritate de 10% de la bugetarii cu un salariu mai mare de o mie de euro. “Ţin foarte mult să avem acea taxă de solidaritate de 10%, pentru că sunt în continuare în zona bugetară oameni care câştigă foarte mulţi bani şi care pot să mai dea încă 10% din venit, bani pe care să-i folosim, de exemplu, pentru domeniul social sau pentru plata pensiilor militariilor”, a detaliat Ponta, care a adăugat că subiectul a fost discutat cu cei de la Ministerul Finanţelor.
PNL S-A SUCIT Propunerea şefului Guvernului nu a fost însă şi pe placul liberalilor, care, prin preşedintele Crin Antonescu, au spus că se vor opune categoric introducerii unei taxe de solidaritate de 10%. “PNL se opune oricărei supraimpozitări sau creşteri de fiscalitate datorită ataşamentului său la principiul cotei unice şi mai ales pentru că unul dintre angajamentele majore ale USL este acela că nu vor creşte taxele şi impozitele. În plan simbolic, dar şi în cel practic, nu putem să acceptăm o asemenea formulă pentru că nu rezolvă problema bugetară. Trebuie luate măsuri de fond, care să poată stimula cu adevărat apariţia locurilor de muncă şi, implicit, încasările la buget”, a afirmat Antonescu. În replică, premierul Ponta îi avertizează pe liberali să nu mai ceară bani la rectificarea bugetară, în condiţiile în care contestă taxa de solidaritate. Primul-ministru îi acuză pe cei de la PNL că s-au sucit brusc, deşi în urmă cu o lună şi-au dat acordul pentru această măsură, dar au solicitat o amânare până după Congresul PNL. În plus, Ponta a spus că aşteaptă ca ministrul de Finanţe, Daniel Chiţoiu, să vină cu o propunere privind banii necesari pentru plata pensiilor militarilor. Posibila instituire a acestei taxe de solidaritate a fost contestată şi de Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici, care a transmis că măsura este o iniţiativă guvernamentală discriminatorie şi că demersul va fi dezbătut, în vederea blocării, prin orice mijloace legale de luptă sindicală.