Anunţata reorganizare a direcţiilor de sănătate publică nu aduce modificări prea mari. Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a precizat, ieri, că unele atribuţii de metodologie şi norme, precum şi supravegherea şi controlul bolilor transmisibile, inspecţia sanitară vor rămâne la minister, prin activitatea direcţiilor de sănătate. „Transparenţa şi dialogul continuu reprezintă constante ale Ministerului Sănătăţii (MS), evidenţiate şi cu ocazia discuţiilor care au avut loc luni cu reprezentanţii Federaţiei „Hipocrate“”, a declarat ministrul, în cadrul întâlnirii cu reprezentanţi ai Federaţiei Sindicale „Hipocrate“. Potrivit unui comunicat al MS, au fost abordate probleme de interes reciproc, precum salarizarea personalului medical şi translatarea unor servicii medicale din cadrul spitalului către ambulatoriul de specialitate sau internarea de zi, pentru eficientizarea sistemului şi oferirea de servicii medicale de calitate mai multor pacienţi, cu costuri mai mici. Reprezentanţii Federaţiei „Hipocrate“ au transmis oficialilor MS sprijinul lor privind creşterea volumului şi calităţii serviciilor medicale acordate în sectorul medicinei de familie şi de ambulator, a prevenţiei, a medicinei comunitare şi îngrijirilor la domiciliu. Ministrul Sănătăţii i-a asigurat pe aceştia că reforma în sistemul sanitar se va realiza prin consultări ample cu medicii, sindicatele şi pacienţii, astfel încât printr-un efort comun să aibă loc o schimbare profundă a sistemului medical în interesul pacienţilor, dar şi al personalului medical.