Surori din Qatar, jefuite de... cinci milioane de euro la Paris

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Surori din Qatar, jefuite de... cinci milioane de euro la Paris

Externe 23 Noiembrie 2016 / 15:21 616 accesări

Două surori originare din Qatar, aflate la bordul unei mașini marca Bentley, au fost jefuite de bunuri în valoare de cinci milioane de euro, la intrarea în Paris, pe autostrada A1, au declarat surse din cadrul poliției. La momentul jafului, luni, în jurul orei 21.00, femeile, ambele în jur de 60 de ani, se aflau în mașină, alături de șoferul lor, îndreptându-se spre capitala Franței după ce doar ce aterizaseră pe aeroportul Le Bourget. Doi indivizi mascați, aflați în altă mașină, au forțat Bentley-ul să parcheze în apropierea unei benzinării, folosind gaze lacrimogene asupra femeilor și a șoferului lor, înainte de a deschide portbagajul mașinii de lux și de a fura toate bunurile persoanele ale acestora: bijuterii, haine și articole de marochinărie în valoare de peste cinci milioane de euro. Doar șoferul a depus plângere, deocamdată. Ancheta a fost încredințată brigăzii de combatere a banditismului din Paris. Din câte se pare, benzinăria respectivă este deja cunoscută pentru jafurile care au loc acolo, majoritatea vizând persoane influente și bogate care folosesc aeroportul Bourget, destinat în exclusivitate zborurilor private. Aflate în plină stare de urgență din cauza atentatelor care au îndoliat Franța în ultima vreme, autoritățile par depășite până și de niște hoți dotați cu... lacrimogene.



12