Surorile lui Corneliu Coposu, citate în dosarul torționarului Vișinescu

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Curtea de Apel a decis

Surorile lui Corneliu Coposu, citate în dosarul torționarului Vișinescu

Justiție 31 Iulie 2014 / 00:00 571 accesări

Curtea de Apel București (CAB) a stabilit începerea judecării pe fond a dosarului torționarului Alexandru Vișinescu pe 24 septembrie și a decis ca în aceeași zi să fie audiate ca martori cele două surori ale fostului deținut politic Corneliu Coposu, Rodica Coposu și Flavia Bălescu. Procurorii au declarat că, în perioada 1956-1963, Alexandru Vișinescu, în calitate de comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, a săvârșit acțiuni și inacțiuni sistematice care au avut ca rezultat persecutarea colectivității reprezentate de deținuții politici încarcerați în acest penitenciar, prin privare de drepturi fundamentale ale omului sau prin restrângerea gravă a exercitării acestora, pe motive de ordin politic. Pe 14 iulie 1947, președintele filialei Partidului Național Țărănist din Sălaj, Corneliu Coposu, a fost închis într-un regim sever de izolare la Penitenciarul Râmnicu Sărat, pe motivul „înaltei trădări a clasei muncitoare”. În acea perioadă, atât el, cât și ceilalți deținuți politici au fost supuși unor condiții grele de existență, fără să li se acorde îngrijiri medicale adecvate. La același termen vor fi citate părțile civile Aurora Dumitrescu, fost deținut politic, și Nicoleta Eremia, soția fostului general Ion Eremia, închis la Penitenciarul Râmnicu Sărat.



12