Dacia are în plan lansarea a două noi modele în viitorul apropiat. Marc Suss, omul care coordoneaza dezvoltarea marcii Dacia, a anuntat ca exista un plan pentru lansarea unui model SUV cu dimensiuni mai mari decat Duster-ul. "Vom avea un SUV mai mare in familia Duster / Kaptur, iar in India vom lansa mai multe masini in familia Kwid", a declarat Suss pentru Automotive News, citat de profit.ro.
Marc Suss spune ca planul Dacia este să crească vânzările de la 1,2 milioane de unitati anual, cat au fost inregistrate in 2016, la 2 milioane de unitati anual, în 2021. Sursa citată scrie că pe lângă "Grand Duster", Dacia intenționează să lanseze și un alt SUV, cu dimensiuni mai mici, asemănător cu Renault Captur, care să fie derivat din Sandero Stepway.