La sfârşit de an, colecţionarilor de monede li s-a pregătit un cadou special: „Catalogul numismatic: monedă metalică 1867-2009”. Pentru numismaţi, 1867 are o semnificaţie deosebită, deoarece reprezintă momentul în care a fost votată prima lege monetară a României, prin care s-a stabilit moneda naţională - leul, cu subdiviziunea sa, banul. Domnitorul Principatelor Romane, Carol I, şi-a văzut, astfel, transpus în realitate, unul dintre primele acte menite să modernizeze ţara: „Legea pentru înfiinţarea unui sistem monetar şi pentru fabricarea monedei naţionale”, al cărei proiect începuse din timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza. În 1870, la Bucureşti se deschidea Monetăria Statului, an care a coincis şi cu emiterea primei monede de 1 leu, din argint. În publicaţia dedicată colecţionarilor se regăsesc şi cele mai importante monede, emise în 2009 de către Banca Naţională a României (BNR). Printre aceste amintim setul de trei bucăţi (aur, argint şi tombac) dedicat celor 150 de ani de la Unirea Principatelor Române (1859-2009), moneda din aur cu o valoare nominală de 500 de lei, care marchează 170 de ani de la naşterea regelui Carol I (1839-2009), moneda din aur dedicată celor 550 de la prima atestare documentară a oraşului Bucureşti de către Vlad Ţepeş (1459-2009), dar şi moneda de argint cu tema „Timişoara - primul oraş european iluminat electric”.
„Catalogul numismatic: monedă metalică 1867-2009” este pus la dispoziţia membrilor societăţii „Ovidiu Numis”, condusă de colecţionarul Mihai Bogdan, din cadrul Asociaţiei Filiateliştilor „Tomis”.
Tot pentru numismaţi, ca în fiecare an, în pragul Sărbătărilor de iarnă, „Ovidiu Numis” a pregătit felicitări speciale cu medalii din tombac, argint şi argint aurit care prezintă scena Naşterii Pruncului Iisus Hristos.