23 Decembrie 2024, 15:00
Polițiștii gorjeni au prins un bărbat în vârstă de 29 de ani, din Rovinari, dat în urmărire internațională. Potrivit anchetatorilor, pe numele suspectului a fost emis de către autoritățile franceze un mandat european de arestare pentru comiterea infracțiunii de proxenetism. "Pentru depistarea celui în cauză, poliţiştii au beneficiat de date şi informaţii suplimentare, obţinute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională - Inspectoratul General al Poliţiei Române", se arată într-un comunicat de presă. Suspectul a fost prezentat procurorilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova.