Suspect de triplu asasinat, menținut în arest

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Suspect de triplu asasinat, menținut în arest

Eveniment 24 Decembrie 2014 / 00:00 1028 accesări

Curtea de Apel Constanța l-a menținut în spatele gratiilor pe Ștefan Alexandru Stoica, principalul suspect în cazul triplului asasinat petrecut în vară, în cartierul constănțean Viile Noi. Decizia a fost luată, ieri, de judecători și este definitivă. Amintim că Stoica este acuzat de omor calificat și tâlhărie. Potrivit actului de inculpare, pe 23 iulie 2014, la ora 18.00, un apel la 112 anunța că pe Șoseaua din Vii, la imobilul cu numărul 14, se află trei cadavre. Inițial, anchetatorii au crezut că au de-a face cu o dublă crimă, urmată de suicid. Mai apoi, însă, pe măsură ce ancheta a înaintat, și-au dat seama că au în față scena unui triplu asasinat. Polițiștii au stabilit că victimele, Gherghina Pârvuleț, de 81 de ani, Paraschiva Martoiu, de 57 de ani, și Marius Cristian Martoiu, de 19 ani, au fost ucise, cu o ferocitate greu de închipuit, de Ștefan Alexandru Stoica. În vreme ce Gherghina Pârvuleț și Cristian Martoiu au fost înjunghiați în inimă, Paraschiva Martoiu a fost omorâtă cu opt lovituri de ciocan în cap. După ce s-a asigurat că toți sunt morți, Stoica a răscolit sertarele din sufragerie și i-a smuls mătușii cerceii, cu tot cu lobii urechii. A scotocit buzunarele victimelor și le-a furat toți banii din portofele. Ulterior, și-a schimbat hainele și a fugit. Suspectul s-a urcat la volanul mașinii vărului său și a demarat în trombă, însă, după ce a parcurs aproximativ 500 de metri, a acroșat un autoturism parcat. S-a gândit că avariile produse ar putea atrage atenția nedorită a polițiștilor, așa că a abandonat Dacia în zona intersecției străzii Caraiman cu bulevardul Aurel Vlaicu. Ștefan Alexandru Stoica a fost găsit, a doua zi, în casa din Cumpăna a unui fost coleg de celulă.



12