Suspect de violarea unei adolescente, eliberat de instanţă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Suspect de violarea unei adolescente, eliberat de instanţă

Eveniment 01 Decembrie 2008 / 00:00 827 accesări

Tribunalul Constanţa a dispus, vineri, revocarea măsurii arestării preventive pentru Mihai Constantin, un bărbat de 21 ani, din localitatea constănţeană Oltina, suspectat că a violat o adolescentă. Instanţa nu a luat nici o altă măsură restrictivă împotriva tînărului, cum ar fi obligaţia de a nu părăsi localitatea de domiciliu sau interdicţia de a se apropia de fata care l-a reclamat că a violat-o. Decizia poate fi atacată cu recurs şi doar în momentul în care va rămîne definitivă, Mihai Constantin va fi eliberat din arest. Potrivit anchetatorilor, în seara de 2 august 2008, bărbatul a constrîns-o pe Mioara P., de 14 ani, din aceeaşi localitate, să întreţină cu el raporturi sexuale. Victima le-a povestit oamenilor legii că, în seara respectivă, era împreună cu o prietenă, Dorina Ciobanu, la cişmeaua din sat, iar la un moment dat, în preajma lor a apărut şi agresorul, care abia se mai ţinea pe picioare de beat ce era. Fata spune că tînărul i-a cerut insistent să intreţină relaţii sexuale cu el, iar ea l-a refuzat. Văzînd că este respins, Constantin a lovit-o peste faţă, moment în care prietena a intervenit pentru a o apăra. Atunci, agresorul a luat-o de gît şi a tîrît-o spre locuinţa sa. În drumul lor, cei doi s-a întîlnit cu un alt localnic, Voicu Ciobanu, pe care agresorul îl cunoştea. Fata a povestit că s-a rugat de martor să o salveze, însă acesta nici nu a luat-o în seamă. Ajunşi în locuinţa lui Constantin, violatorul a dezbrăcat-o cu forţa pe adolescentă, a aruncat-o pe pat şi a obligat-o să întreţină cu el un raport sexual normal. După ce a fost batjocorită, fata s-a rugat de agresor să o lase să meargă la toaletă şi, profitînd de ocazie, a luat-o la fugă prin spatele caselor din sat pînă a ajuns la locuinţa surorii sale. Acolo şi-a găsit prietena şi sora disperate, după ce o căutaseră prin tot satul. Împreună au mers la sediul poliţiei locale, unde adolescenta a mărturisit că a fost victima unui viol şi a depus plîngere împotriva lui Mihai Constantin. El a fost reţinut abia după două zile de la comiterea faptei pentru că, în tot acest timp, s-a ascuns de poliţie şi le-a terorizat pe fată şi pe rudele sale. Violatorul le cerea să retragă plîngerea, pentru că în caz contrar le va da foc la casă şi le va omorî. Potrivit procesului verbal întocmit de poliţişti la o zi după comiterea violului, medicii legişti din cadrul Serviciului de Medicină Legală Constanţa au formulat concluzii preliminare prin care se constată că adolescenta prezintă o deflorare mai veche, a cărei dată nu poate fi deocamdată precizată, în acest sens fiindu-i recoltate probe biologice. De asemenea, medicii spun că tînăra nu prezintă leziuni traumatice pe cap, trunchi şi coapse. Avînd în vedere rezultatul dat de medici, anchetatorii au ridicat de la locuinţa unde s-a petrecut violul articolele vestimentare ale fetei, precum şi o cuvertură de pe pat şi fire de păr şi hainele purtate de tînără imediat după comiterea violului.



12