Suspect împuşcat mortal de un poliţist

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Suspect împuşcat mortal de un poliţist

Eveniment 14 Februarie 2012 / 00:00 3066 accesări

FLAGRANT Un tânăr în vârstă de 20 de ani şi-a pierdut viaţa în noaptea de duminică spre luni, în timpul unei acţiuni a poliţiştilor constănţeni. Victima nu s-a supus somaţiilor oamenilor legii şi a fost împuşcată mortal în timp ce încerca să fugă. Din nefericire, medicii chemaţi la locul incidentului nu au mai putut face nimic pentru a-l salva pe Zaharia Colgiu. Tragedia s-a petrecut în jurul orelor 01.30, în zona depozitului „Arabesque”, situat pe bulevardul Aurel Vlaicu, din municipiul Constanţa. Potrivit anchetatorilor, trei persoane, printre care şi victima, ar fi furat, duminică noapte, de pe strada Dezrobirii, din municipiul Constanţa, un autoturism marca Dacia Papuc. Fără să ştie că sunt aşteptaţi de lucrătorii Serviciului Investigaţii Criminale, aceştia ar fi adus maşina în incinta unui centru de colectare a fierului vechi de pe bulevardul Aurel Vlaicu, acolo unde ar fi intenţionat să o vândă. Anchetatorii spun că în momentul în care cei trei tineri au ajuns în curtea firmei respective, poliţiştii au acţionat pentru prinderea lor. „La apariţia oamenilor legii, doi dintre suspecţi au devenit violenţi, ameninţând poliţiştii cu diferite obiecte contondente, ulterior aceştia încercând să fugă de la faţa locului”, se arată într-un comunicat de presă remis ieri de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa (IPJ).

ÎMPUŞCAT Potrivit anchetatorilor, poliţiştii i-au somat pe cei doi suspecţi care au încercat să scape. Pentru că aceştia nu s-au oprit, unul dintre poliţişti a tras cu pistolul din dotare în plan vertical. Fugarii şi-au continuat, însă, goana, aşa că poliţistul a deschis focul în direcţia lui Zaharia Colgiu, pe care l-a nimerit în zona toracelui, la câteva secunde după ce acesta intrase în curtea depozitului “Arabesque”, situat în vecinătatea centrului de colectare a fierului vechi. Victima a murit la scurt timp. Ceilalţi doi suspecţi au fost imobilizaţi de poliţişti şi reţinuţi pentru audieri. Trupul neînsufleţit al lui Zaharia Colgiu a fost transportat la morga Cimitirului Central pentru efectuarea necropsiei. Anchetatorii spun că în zona incidentului a fost găsită şi o tânără care se afla la volanul unui autoturism proprietate personală. Poliţiştii spun că aceasta era prietena victimei. În comunicatul de presă al IPJ Constanţa se arată că suspecţii filaţi duminică noapte „mai sustrăseseră, în noaptea de 8 spre 9 februarie 2012, un autoturism pe care îl valorificaseră la acelaşi centru de colectare”.

Poliţistul care a tras asupra lui Zaharia Colgiu este anchetat acum de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa. „Procurorii efectuează cercetări faţă de numitul R.D., ofiţer de poliţie în cadrul IPJ Constanţa, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor deosebit de grav”, se arată într-un comunicat remis ieri de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel.



12