Doi tineri au fost trimiși în judecată pentru că au tâlhărit o studentă în tren. Ozer Mustafa, de 22 de ani, din Mangalia, și Burac Sait, de 19 ani, din Cobadin, au ajuns în fața Judecătoriei Mangalia, care le-a menținut starea de arest preventiv și a decis ca procesul lor să înceapă pe 16 ianuarie 2015. Amintim că Mustafa a fost încarcerat după câteva zile de la comiterea faptei, în timp ce Sait a fost prins de oamenii legii trei săptămâni mai târziu, în momentul în care s-a prezentat la Poliție pentru a-și schimba buletinul de identitate, a cărui valabilitate expirase. Burac Sait a fost imediat reținut și arestat preventiv. Cei doi tineri au intrat în atenția anchetatorilor pe 9 octombrie, în jurul orei 21.00, în urma unei plângeri depuse de o studentă din Mangalia. Potrivit declarației Ralucăi B., atacul a avut loc în trenul Regio 8393, care circulă pe relația Constanța - Mangalia. Victima le-a povestit polițiștilor că era singură în compartiment în momentul în care au apărut doi țigani și s-au așezat lângă ea. S-a întâmplat cu doar câteva minute înainte ca trenul să ajungă în Gara Mangalia. Unul dintre bărbați a scos un cuțit și a amenințat-o pe tânără că o omoară dacă nu le dă tot ce are în buzunare. Speriată, aceasta s-a conformat. Tâlharii i-au luat victimei două telefoane mobile, un lănțișor din argint și 15 lei pe care-i avea în portofel, apoi au sărit din vagon exact în clipa în care trenul oprea în stația CF Mangalia. Câteva zile mai târziu, agresorii au fost identificați.