Caz şocant în localitatea constănţeană Vâlcele! Un bărbat în vârstă de 39 de ani a ajuns vineri în spatele gratiilor, sub suspiciunea că şi-ar fi abuzat sexual fiica de 17 ani. Oamenii legii spun că au aflat pe data de 21 iulie despre coşmarul prin care adolescenta a trecut, aceasta înaintând o plângere la Poliţia Negru Vodă. Victima le-a povestit poliţiştilor că tatăl ei, Petrică Gigia, de 39 de ani, a forţat-o să întreţină raporturi sexuale cu el, în repetate rânduri, în perioada noiembrie 2010 – iulie 2011. Fata a mai declarat în faţa anchetatorilor că s-a temut să ceară ajutor pentru că părintele ei a ameninţat-o că o va omorî dacă va povesti cuiva despre ceea ce i se întâmplă. Surse judiciare spun că bunicul fetei a aflat, la rândul lui, despre abuzurile sexuale la care aceasta era supusă. Bătrânul a încercat să-l convingă pe Petrică Gigia să o lase pe fată în pace, dar nu a reuşit să facă nimic altceva decât să-l enerveze pe bărbat. Acesta l-a avertizat că, dacă merge la Poliţie, îl snopeşte în bătaie. Poliţiştii spun că familia adolescentei s-a destrămat în urmă cu mai bine de zece ani, atunci când Petrică Gigia a fost părăsit de soţie. O perioadă, fata a locuit împreună cu mama ei. În toamna anului trecut s-a întors în casa tatălui. Adolescenta a fost escortată, joi, de oamenii legii, la Serviciul de Medicină Legală Constanţa, în vreme ce tatăl ei a fost reţinut pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore. Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia au formulat vineri pe numele suspectului o propunere de arestare preventivă, iar magistraţii au emis un mandat pentru 20 de zile sub aspectul comiterii infracţiunilor de viol şi incest.