O femeie în vârstă de 38 de ani, din Năvodari, este cercetată de oamenii legii după ce a provocat un accident rutier şi a refuzat să i se recolteze probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei. Poliţiştii spun că Veronica M se deplasa la volanul unui autoturism, dinspre comuna Corbu către oraşul Năvodari. La un moment dat, la intersecţia cu strada Mării, aceasta a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu o maşină condusă regulamentar de Gabriela P. Anchetatorii spun că Veronica M. mirosea a alcool. În momentul în care poliţiştii au încercat să o testeze cu aparatul Drager, aceasta a refuzat, aşa că a fost escortată la Spitalul Judeţean Constanţa, pentru recoltarea probelor biologice. Nici de această dată, însă, oamenii legii nu au avut mai mult succes. Şoferiţa a refuzat să i se ia sânge pentru stabilirea alcoolemiei. Poliţiştii i-au întocmit dosar penal.