O femeie din localitatea constăţeană Bărăganu este suspectată de oamenii legii că şi-ar fi omorât copilul nou-născut. Potrivit anchetatorilor, ea a apelat ieri linia unică 112 şi a cerut ajutorul medicilor, spunând că doar ce a născut şi că se simte foarte rău. În momentul în care au ajuns la adresa indicată, cadrele medicale care au răspuns solicitării au aflat de la femeie că bebeluşul este mort, în WC-ul din curte. Medicii au transportat-o pe femeie la spital şi au anunţat imediat Poliţia. În localitatea Bărăganu au ajuns aseară poliţiştii şi procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, care au deschis o anchetă pentru a stabili împrejurările exacte în care micuţul şi-a pierdut viaţa. Femeia le-a spus anchetatorilor că naşterea s-ar fi declanşat în momentul în care se afla la toaletă şi nou-născutul a căzut în hazna. Oamenii legii încearcă acum să afle dacă afirmaţiile femeii sunt reale.