Suspectaţi de contrabandă cu ţigări şi evaziune

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Suspectaţi de contrabandă cu ţigări şi evaziune

Justiție 17 Octombrie 2012 / 00:00 367 accesări

Ofiţerii Direcţiei de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Române au efectuat, ieri dimineaţă, 32 de percheziţii în municipiul Bucureşti şi judeţele Ilfov, Constanţa, Tulcea, Brăila, Suceava şi Botoşani, pentru destructurarea unei grupări care se ocupa de comercializarea ţigărilor de contrabandă. În dosar sunt cercetate 18 de persoane, suspectate de comiterea infracţiunilor de evaziune fiscală, contrabandă şi deţinerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 de ţigarete, potrivit Poliţiei Române. Membrii grupării sunt acuzaţi de comercializarea de ţigarete provenite din contrabandă, cu precădere din Republica Moldova şi Ucraina. Suspecţii au fost duşi la poliţie pentru audieri, în baza unor mandate de aducere. Cu ocazia descinderilor au fost ridicate în vederea confiscării peste 340.000 de ţigarete, 251.978 de lei, 23.470 de euro şi 16 USD. Alături de ofiţerii specialişti bucureşteni la acţiune au luat parte poliţişti de investigaţii criminale din judeţele vizate, precum şi luptători de intervenţie rapidă. În cauză s-a beneficiat de suportul informaţional al ofiţerilor Direcţiei de Operaţiuni Speciale- IGPR şi al SRI. Poliţiştii continuă cercetările, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale.



12