Polițiștii constănțeni au prins, în zilele de vineri și sâmbătă, doi indivizi dați în urmărire după ce pe numele lor au fost emise sentințe definitive. Unul dintre ei, în vârstă de 31 de ani, a fost condamnat de Judecătoria Constanța la cinci ani de închisoare pentru ...
Şapte persoane suspectate de legături cu mişcarea clericului musulman Fethullah Gülen, acuzat de organizarea tentativei de lovitură de stat din Turcia, au fost arestaţi luni în Bulgaria, ascunzându-se la bordul unui camion care se îndrepta spre România, relatează agenţia Dogan ...
Cei trei indivizi din localitatea Ciobanu acuzați că au răpit din casă un consătean, pe care l-au lovit, unul dintre ei abuzându-l apoi sexual, au fost prinși de polițiștii din Hârșova. Suspecții, cu vârste cuprinse între 22 și 29 de ani, au fost audiați de oamenii legii. Unul ...
Trei persoane, cu vârste cuprinse între 51 și 52 de ani, s-au ales cu dosare penale, după ce au fost prinse în flagrant, de polițiștii constănțeni, în timp vindeau țigări netimbrate. Potrivit anchetatorilor, suspecții au fost depistați de polițiștii Secției 3 în zona Piața ...