Procurorii militari americani au înaintat noi acuzaţii împotriva organizatorului atentatelor din 11 septembrie 2001, Khaled Sheikh Mohammed, dar şi împotriva a patru conspiratori, aflaţi la Guantanamo. Acuzaţiile de crimă şi conspiraţie pot duce la pedeapsa cu moartea. Cei cinci au fost anterior acuzaţi în legătură cu atacurile, dar s-a renunţat la acuzaţii, în condiţiile în care administraţia Obama a încercat să mute procesul în curţi civile, mişcare respinsă în aprilie. Noile acuzaţii sunt similare cu cele prezentate sub fosta administraţie Bush. Cei cinci sunt acuzaţi de conspiraţie, crimă încălcându-se legea războiului, atacarea unor civili, atacarea unor obiective civile, rănire gravă intenţionată, distrugere de proprietate încălcându-se legea războiului, deturnarea de aeronave şi terorism.
Pentagonul a spus anterior că Mohammed a recunoscut că a fost ”responsabil de la A la Z” pentru atacurile din 11 septembrie, soldate cu circa 3.000 de morţi. Ceilalţi patru acuzaţi sunt Waleed bin Attash, yemenit; Ramzi Binalshibh, yemenit care ar fi ajutat la găsirea de şcoli de pilotaj pentru terorişti, Ali Abd al-Aziz Ali, acuzat că i-a ajutat pe nouă dintre terorişti să ajungă în SUA şi Mustafa Ahmad al-Hawsawi, saudit, acuzat că a ajutat cu bani, haine şi cărţi de credit.