Suspecţii din dosarul Bamburic, arestaţi a treia oară

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Suspecţii din dosarul Bamburic, arestaţi a treia oară

Eveniment 10 Iulie 2009 / 00:00 618 accesări

Decizie şoc în dosarul gălăţenilor acuzaţi că au încercat să îl omoare pe omul de afaceri constănţean Liviu Bamburic: Tribunalul Constanţa a emis, pentru a treia oară, mandate de arestare preventive pentru 29 de zile pe numele lui Daniel Dediu, Dănuţ Maricel Mustaţă şi Grigore Dănilă. Imediat după aflarea sentinţei, poliţiştii din cadrul IPJ Constanţa au pornit în căutarea celor trei pentru a-i încarcera. Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs la instanţa superioară. De menţionat că gălăţenii au fost asistaţi de acelaşi avocat ca şi pînă acum, Dumitru Hagiu răzgîndindu-se cu privire la rezilierea contractului întrucît cu o noapte înainte casa i-a fost spartă şi hoţii i-au furat toţi banii şi bijuteriile. Ca să rezilieze contractul, avocatul trebuia să le dea banii înapoi clienţilor, ceea ce nu a mai fost posibil pentru că a fosz jefuit.

Audiaţi separat

Înainte de deliberare, judecătorul i-a audiat, separat, pe gălăţeni pentru a afla cu ce argumente combat ei acuzaţiile procurorilor. Avocatul lor nu a fost de acord cu audierea clienţilor lui, susţinînd că procesul nu a ajuns încă în faza de fond, ci se judecă propunerea de arestare. „Inculpaţii nu trebuie să îşi dovedească nevinovăţia, ci este invers, Parchetul trebuie să aducă dovezi de vinovăţie!”, a spus Dumitru Hagiu. Cu toate acestea, judecătorul le-a luat celor trei declaraţii. „Sînt nevinovat şi faptul că nu s-a găsit nici o probă ADN a mea arată că nu am făcut nimic. Cît despre locuinţa în care a fost găsit armamentul, aceasta aparţine concubinei mele, unde aveau acces şi alte persoane care îi îngrijeau căţelul”, a declarat Grigore Dănilă. Întrebat de instanţă unde se afla în seara în care s-a încercat asasinarea lui Bamburic, Dănilă a spus că nu îşi aduce aminte pentru că a trecut prea mult timp de atunci, iar la momentul respectiv nu a dat importanţă evenimentului ca să reţină unde se afla. La rîndul său, Daniel Dediu a declarat că nu este vinovat iar ceea ce spune Florin Sebastian Pătru, fostul lui coleg de celulă, nu este real. „Nu pot explica de ce mă acuză Pătru că i-am povestit cum am participat la tentativa de ucidere a lui Bamburic şi mai ales, de ce spune că i-am promis 200.000 de euro şi un apartament în Galaţi dacă îl elimină pe afaceristul constănţean şi pe un martor protejat. După ce am fost pus în libertate, Pătru m-a sunat de cîteva ori să îi duc pachete şi bani, însă nu am făcut-o!”, a zis Dediu. A urmat Mustaţă care a declarat că în seara asasinatului se afla în Galaţi, la fel ca şi prietenii lui, Dediu şi Dănilă. „Nu ştiu de ce numărul meu de telefon a fost localizat ca fiind utilizat de cineva ce se afla la str. Hortensiei din Constanţa în noaptea asasinatului”, a precizat Mustaţă. Reamintim că Dediu, Mustaţă şi Dănilă sînt trimişi îm judecată pentru comiterea infracţiunilor de tentativă de omor calificat, complicitate la tentativă de omor calificat, asociere în vederea săvîrşirii de infracţiuni şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. Potrivit anchetatorilor, cel care a apăsat pe trăgaci, anul trecut, în noaptea de 17 ianuarie, cu intenţia de a-l ucide pe omul de afaceri constănţean, Liviu Bamburic, a fost gălăţeanul Dănuţ Maricel Mustaţă, de 28 de ani. Victima tentativei de omor spune că ar fi încercat să ajungă la uşa de acces a blocului în care locuieşte, pentru a se adăposti de rafala de gloanţe, însă nouă gloanţe l-au nimerit în plin. Din fericire, nici unul nu i-a atins un organ vital şi a scăpat cu viaţă.

Taguri articol


12