Suspectul Băsescu, audiat în dosarul de şantaj la Firea

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
După 10 ani de domnie la Cotroceni

Suspectul Băsescu, audiat în dosarul de şantaj la Firea

Politică 25 Martie 2015 / 00:00 1630 accesări

În fine, am trăit s-o vedem și asta. După 10 ani în care a tăiat și spânzurat și s-a crezut deasupra tuturor, fostul președinte Traian Băsescu a ”dat cu subsemnatul” la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ). Dacă, săptămâna trecută, fostul șef de stat a cerut un răgaz să-și studieze dosarul aflat la Parchetul instanței supreme, ieri, Băsescu a fost audiat, în calitate de suspect, preț de câteva ore în dosarul în care este acuzat de șantaj și amenințare la adresa senatorului Gabriela Firea, căreia fostul șef al statului i-a transmis, anul trecut, să stea în banca ei pentru că, dacă nu este atentă, ar putea să nu își mai găsească soțul acasă. Declarația a fost făcută în contextul în care Firea făcea parte din Comisia parlamentară de anchetă „Nana”, care investiga implicarea lui Băsescu și a fiicei lui în afacerile agricole și imobiliare de la Nana. Înainte de a intra în sediul Parchetului, la fel ca și miercurea trecută, Băsescu a fost fluierat și huiduit de mai mulţi oameni, care au scandat, din nou, ”Băsescu la puşcărie”. Întrebat, la intrarea în sediul PÎCCJ, cum vede noua postură în care se află, fostul şef al statului a răspuns: ”Este una normală în România”. După cum ne-am așteptat, Traian Băsescu nu a recunoscut faptul că a amenințat-o pe Gabriela Firea și a pus propriile afirmații în spectrul declarațiilor politice.

DOSAR REDESCHIS Anchetatorii au redeschis, în 30 decembrie 2014, dosarul în care Gabriela Firea îl acuză pe Traian Băsescu de şantaj, întrucât fostul şef al statului nu mai beneficiază de imunitate. Cercetările în acest dosar fuseseră suspendate de procurori până la finalizarea mandatului de preşedinte al lui Băsescu. Parchetul instanţei supreme anunţa, miercurea trecută, că a dispus urmărirea penală pentru şantaj, în urma plângerii formulate de Firea, la care a fost conexată şi o sesizare a parlamentarilor privind aceeași infracțiune.



12