Suspectul jafului de 100.000 lei rămâne după gratii

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Suspectul jafului de 100.000 lei rămâne după gratii

Eveniment 21 Septembrie 2011 / 00:00 757 accesări

Autorul jafului de un miliard de lei vechi, care a avut loc în noaptea de 10 spre 11 septembrie, a cerut, ieri, instanţei Tribunalului Constanţa să îl lase în libertate întrucât are un copil, iar soţia sa este însărcinată. „A recunoscut ceea ce a făcut, le-a arătat poliţiştilor unde se află bunurile furate, astfel că prejudiciul a fost recuperat”, a pledat avocatul lui Andrei Gabriel Luca, de 25 ani, din Cumpăna, aflat în arest preventiv. Apărătorul a adăugat că tânărul nu era lucid în momentul comiterii furtului, că se afla sub influenţa alcoolului şi a substanţelor etnobotanice şi că nu a conştientizat gravitatea faptei sale. Avocatul a solicitat revocarea măsurii arestării preventive a clientului său şi înlocuirea cu obligarea de a nu părăsi localitatea. La rândul său, procurorul de şedinţă a cerut ca Luca să fie arestat pentru 29 de zile, nu pentru 15 de zile cum a decis Judecătoria Constanţa, argumentând că ancheta ar putea dura mai mult. După deliberări, instanţa a respins cererea lui Luca şi a admis-o pe a procurorului. Potrivit anchetatorilor, Andrei Gabriel Luca a spart o locuinţă de pe strada Meşterul Manole, din Constanţa. Poliţiştii susţin că bărbatul a forţat una dintre ferestrele casei şi a pătruns în locuinţă, de unde a furat bijuterii, lei şi valută. Dimineaţă, un vecin a observat că geamul este spart şi a sunat la 112, dar în acelaşi timp i-a sunat şi pe proprietari, care se aflau în concediu. Cercetările au stabilit că hoţul era prieten cu familia jefuită şi ştia că aceasta nu este acasă. Un echipaj al Secţiei 5 Poliţie Constanţa s-a deplasat în scurt timp la adresa respectivă. Oamenii legii au demarat o anchetă şi au ridicat mai multe probe. Proprietarii au stabilit că prejudiciul se ridică la 100.000 de lei.



12