Suspiciune de antrax la Basarabi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Suspiciune de antrax la Basarabi

Eveniment 21 Decembrie 2006 / 00:00 774 accesări

La Spitalul de Boli Infecţioase Constanţa a ajuns, marţi, un bărbat de 54 de ani, din oraşul Basarabi, care prezenta simptomele specifice antraxului cutanat. Bărbatul le-a povestit medicilor că a secţionat şi jupuit un tăuraş în urmă cu patru zile, iar la scurt timp după aceea a realizat că pe mîna stîngă i-au apărut cîteva bube negre, semn caracteristic antraxului. Speriat, pacientul a apelat la ajutorul medicului de familie, care l-a îndrumat către Spitalul de Boli Infecţioase. “Bărbatul a fost internat şi i-a fost administrat tratament cu antitermice şi penicilină. Starea sa generală este bună, însă leziunile cutanate apărute pe mînă ne fac să credem că este o suspiciune de antrax cutanat”, a declarat dr. Valentina Florea, medic infecţionist. Medicii de la Spitalul de Boli Infecţioase au anunţat şi specialiştii din cadrul Autorităţii de Sănătate Publică şi de la Direcţia Sanitară-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, care au trimis o echipă de control la Basarabi. „Am aflat că tăuraşul a fost tăiat în curtea unui localnic din Basarabi, iar la sacrificarea lui au participat patru membri ai familiei şi un măcelar amator. La puţin timp după ce a jupuit şi tranşat animalul, măcelarul s-a simţit rău. Am prelevat probe din carnea posibil infectată cu antrax. De asemenea, ni s-a spus că din carnea aceea au mîncat zece persoane, inclusiv un copil de doi ani, dar starea lor este foarte bună”, a declarat directorul adjunct al DSVSA, dr. Gheorghe Dincă.

Specialiştii susţin că antraxul este o boală care se transmite de la animale la oameni, fiind cauzată de bacteria Bacillus Anthracis. Medicii spun că, iniţial, în zona afectată de bacterie, apare o roşeaţă şi o umflătură de dimensiuni mic, asemănătoare unei muşcături de insectă. După cîteva zile, vezicula se transformă într-o bulă plină cu lichid, cu un punct negru în mijlocul ei. Pacientul are febră şi stare generală alterată. Pînă la confirmarea sau infirmarea diagnosticului de antrax cutanat, medicii l-au izolat pe pacient şi îi administrează tratament profilactic. Acest diagnostic poate fi pus doar după ce sînt efectuate două tipuri de analize. “Una dintre analize este frotir-ul, care a ieşit negativ. Cel mai probabil şi cultura din plagă va ieşi la fel, însă vom avea rezultatul final de-abia mîine (n.r. azi)”, a declarat directorul adjunct al Autorităţii de Sănătate Publică, dr. Tanţa Culeţu. Mangerul Spitalului de Boli Infecţioase, dr. Sorin Rugină, susţine că acesta nu este prima suspiciune de antrax din anul acesta, dar că de fiecare dată diagnosticul nu a fost confirmat.

Taguri articol


12