„Suspiciunile rezonabile“ conduc în clasamentul arestărilor preventive

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

„Suspiciunile rezonabile“ conduc în clasamentul arestărilor preventive

Politică 03 Aprilie 2015 / 00:00 414 accesări

Am ajuns să trăim vremuri în care arestul preventiv nu mai este o măsură excepțională, care trebuie luată doar în condițiile în care se dovedește și se impune arestarea preventivă a unui inculpat pentru fapte extraordinare, ci, din contră, vedem că oamenii asupra cărora planează „suspiciuni rezonabile“ sunt băgați în arest. Nu contează că, ulterior, se dovedește ori că nu există dovezi suficiente, ori că li se dă o pedeapsă de închisoare cu suspendare. Am ajuns țara în care excepția este regula de bază, iar lucrurile cu adevărat grave sunt tratate cu superficialitate. Drept exemplu stau multe decizii ale magistraților în care pedofili, violatori sau hoți sunt cercetați în libertate, iar oameni politici care sunt anchetați pentru conflict de interese (adică nimic care să denote acte de violență) sunt arestați preventiv. Așa se face că, după modificarea Codului Penal, Arestului Capitalei a ajuns să i se spună „Beciul domnesc“, pentru că găzduiește tot mai multe figuri publice.

            FĂRĂ DOVEZI CONCRETE De unde a apărut acest aflux de arestări preventive? „Înainte de modificarea Codului Penal, pentru impunerea arestului preventiv era nevoie de dovezi directe și indirecte, adică flagranturi sau mărturii concrete care dovedeau că persoana acuzată este vinovată. Acum procurorii pot cere, iar judecătorii pot decide arestul preventiv sau arestul la domiciliu în baza unor suspiciuni rezonabile. Aceste suspiciuni nu reprezintă dovada clară că persoana acuzată este vinovată, ci doar presupuneri ale procurorilor, care de la Traian Băsescu încoace sunt numiți politic“, a declarat președintele ales al Consiliului Județean Constanța, Nicușor Constantinescu, care a adăugat că România a ajuns țara în care procurorii sunt uneori deasupra judecătorilor, putând cere chiar recuzarea acestora din urmă în baza unor „suspiciuni rezonabile“.

Taguri articol


12