Un grup de susţinători ai jihadului din oraşul german Hamburg s-ar afla în centrul planului recent al reţelei al-Qaida de a lansa atacuri simultane împotriva unor oraşe europene. Serviciile de informaţii occidentale au aflat despre complot când Ahmed Sidiqi, un cetăţean german de origine afgană a fost arestat în Afganistan, în iulie şi dus la baza americană Bagram, pentru interogare. El nu a fost pus sub acuzare, iar surse din serviciile de informaţii germane spun că acesta cooperează în cadrul anchetei. La începutul lui 2009, Sidiqi şi alţi zece au plecat din Hamburg pentru a merge în zonele tribale din Pakistan, unde cei mai mulţi s-au alăturat unei grupări jihadiste care luptă împotriva forţelor americane în Afganistan, potrivit unor oficiali germani. Sidiqi le-a spus interogatorilor americani că cel puţin un membru al grupului urma să participe la comiterea atacurilor şi alţii să ajute la plănuirea lor. Sora lui Sidiqi a declarat pentru CNN că familia sa este şocată de aceste informaţii, adăugând că acesta a spus rudelor în 2009 că pleacă în Afganistan pentru a începe o nouă viaţă cu soţia sa. Cu puţin înainte de a fi arestat, el le-a spus rudelor că va reveni acasă, pentru că îi era dor de familie.
Oficiali germani spun că grupul de la Hamburg a fost recrutat de la moscheea Taiba din oraş, în anii \'90. Aceeaşi moschee, la vremea aceea denumită Al Quds, era frecventată de principalul autor al atentatelor de la 11 septembrie 2001 din SUA, Mohammed Atta. Un prieten al lui Atta din acea perioadă este o figură importantă în noul complot, potrivit unor surse europene. Naamen Meziche, de 40 de ani, cetăţean francez de origine algeriană, a încercat să convingă numeroşi tineri care se rugau la moscheea Taiba să lupte pentru jihad. Grupul s-a format la sfârşitul lui 2008, iar cei mai mulţi au plecat în Pakistan înainte ca autorităţile să îi poată împiedica, deşi presupuşii militanţi de la moscheea Taiba erau monitorizaţi constant. Opt membri ai grupului, inclusiv două soţii de militanţi, au ajuns în zonele tribale din Pakistan, unde s-au alăturat Mişcării Islamice din Uzbekistan (IMU), o grupare uzbecă având legături puternice cu al-Qaida. Potrivit unui oficial citat de ABC News, printre ţintele vizate de grupul de terorişti se numără zonele dinaintea controalelor de securitate din cel puţin cinci aeroporturi europene importante.
Principalele ţări europene monitorizează situaţia după avertizarea emisă de SUA americanilor care călătoresc în Europa, majoritatea statelor apreciind însă că nu există motive să modifice dispozitivul de alertă. La Londra, Ministerul de Externe a anunţat o revizuire a avertismentului adresat britanicilor care călătoresc în Franţa şi Germania, subliniind că există o puternică ameninţare teroristă. Ministerul francez de Externe a subliniat că recomandările făcute de SUA corespund cu cele emise de Franţa. Ministerul german de Interne a comunicat că nu se pune problema modificării evaluărilor privind riscul de atentate. Wolfgang Bosbach, preşedintele Comisiei pentru Afaceri Interne din Bundestag, a subliniat că nu există motive de panică şi nici de modificare fundamentală a măsurilor de securitate. Ministerul italian de Externe menţine legătura cu autorităţile naţionale competente şi supraveghează permanent situaţia cetăţenilor italieni în Europa şi în alte zone, se arată într-un comunicat. Comisia Europeană a anunţat că monitorizează situaţia. Potrivit unui diplomat european, comisarul UE pentru Afaceri Interne, Cecilia Malmstroen, a cerut autorităţilor americane să furnizeze detalii în legătură cu motivele acestei alerte. SUA au emis, duminică, o avertizare adresată americanilor care călătoresc în Europa, cu privire la potenţiale riscuri de atacuri teroriste, cerându-le să fie atenţi în special în locurile publice.