Rezolvarea unei reclamaţii de viol le dă de furcă poliţiştilor de la Secţia 2. În urmă cu o săptămînă, o tînără de 20 de ani, din Constanţa, s-a prezentat la sediul secţiei, însoţită de mama sa, spunînd că, după ce a petrecut împreună cu două prietene într-un local din staţiunea Mamaia, întorcîndu-se acasă a fost victima unui viol. Potrivit poliţiştilor, fata susţine că s-a despărţit de amicele sale în faţa blocului în care locuieşte, situat în cartierul Tomis III, şi nu a observat că era urmărită de un tînăr. Acesta a urcat în lift odată cu ea şi, cînd ascensorul s-a pus în mişcare, necunoscutul ar fi înghesuit-o într-un colţ, obligînd-o să întreţină cu el relaţii sexuale. Tînăra le-a spun poliţiştilor că s-a luptat cu agresorul, iar acesta ar fi lovit-o cu palma peste faţă. Ancheta demarată de poliţişti avansează destul de lent însă, şi asta pentru că victima nu mai ţine minte cum arăta presupusul violator. Pe baza descrierilor făcute de fată, oamenii legii au format un cerc de suspecţi, dar la recunoaşterea din grup, victima nu l-a putut identifica pe agresor.