Mişcarea surprinzătoare în toiul nopţii dintre doi oameni politici israelieni l-a făcut pe unul dintre ei, Benjamin Netanyahu, să devină prim-ministrul cu cea mai amplă majoritate parlamentară de pe planetă, de aproape o sută din cele 120 de locuri din Knesset, iar pe ce celălalt, Shaul Mofaz, prototipul complicelui la acţiune. Cum remarca imediat ziarul liberal „Haaretz”, Benjamin Netanyahu a devenit „regele politicii israeliene”. Într-adevăr câştigătorul de drept al acestei „lovituri de stat legală”, executată în contextul anunţului prealabil care lasă să se întrevadă acum manevra de convocare a alegerilor anticipate. Shaul Mofaz s-a pretat la acest joc, deoarece partidul său Kadima era într-o scădere accelerată în sondaje, riscând ca din cele 29 de locuri să rămână cu zece sau doar opt. Anunţatele alegeri erau fixate pentru începutul lunii septembrie, dar acum legislatura se va prelungi încă un an şi jumătate. Shaul Mofaz, în schimbul acestui târg şi după ce a debarcat-o de la conducere în alegerile primare pe Tzipi Livni, va avea rang de vicepremier şi va ocupa un loc în cabinetul de securitate.
Descrisă ca mişcare-surpriză, ceea ce s-a întâmplat se potriveşte cu practicile veroase ale politicii israeliene, poate cea mai profesionistă şi mai cinică din lume, şi va avea implicaţii considerabile şi imediate, pe lângă evitarea devansării electorale. Prima dintre ele se referă la renunţarea scutirii, în vigoare, de la serviciul militar a tinerilor ultraortodocşi cu vârsta de convocare şi pe care o mare parte din societate o vede ca pe un privilegiu intolerabil. Shaul Mofaz, general şi fost şef al Statului Major va sprijini cu drag această iniţiativă, iar cu locurile sale însumate în Parlament îl va proteja pe Benjamin Netanyahu, reprezentând Likud, dreapta naţionalistă laică, de ostilitatea aliaţilor religioşi, mulţi şi decisivi.... până acum.
O altă consecinţă: partidele de opoziţie, Partidul Muncii şi Meretz, reprezentând stânga clasică aveau, potrivit sondajelor, foarte bune perspective electorale şi mizau pe recuperarea multor mandate. Dar acum vor trebui să aştepte până la sfârşitul anului 2013. La fel va face şi carismaticul Yair Lapid, fost prezentator TV, lansat pe scena politică cu un nou partid. Acesta a calificat înţelegerea dintre cei doi, ca „un pact repugnant”, între alte calificative. Faptul că Shaul Mofaz a declarat după ce a câştigat alegerile primare în faţa lui Tzipi Livni, că nu va intra niciodată într-o coaliţie de guvernământ cu Benjamin Netanyahu, va rămâne doar o afirmaţie de împrejurare, dată repede uitării. Dar Shaul Mofaz a mai spus ceva: dosarul palestinian şi conflictul teritorial, nu Iranul nuclear, sunt ameninţarea reală la securitatea Israelului... Cu precizarea că Shaul Mofaz este evreu iranian, născut la Teheran în 1948, şi este mai mult şoim decât porumbel. De aceea, deşi partidul său devine parte a majorităţii parlamentare şi nu a Executivului, el va avea în guvern un rol important: se va ocupa de dosarul palestinian şi de procesul de pace, aflat în impas şi dat uitării, în calitate de membru în cabinetul de securitate care ia marile decizii. Dacă se are în vedere frustrarea lui Obama, faţă de îngheţarea negocierilor cu palestinienii, atunci numirea lui Shaul Mofaz poate fi văzută ca un gest cu ochiul făcut administraţiei de la Washington. Totuşi, cei care cunosc „planul Mofaz” nu îşi fac mari iluzii: cedarea imediată a 60% din teritoriile ocupate părţii palestiniene şi negocierea restului... A se subînţelege rămânerea Ierusalimului de Est sub suveranitate israeliană. Altfel spus, lucruri deja auzite şi respinse chiar de aripa cea mai blândă a rezistenţei palestiniene. Nu va da rezultate şi toată lumea ştie. Cel mai bine ştie premierul Netanyahu, care a manevrat situaţia în favoarea lui şi a câştigat partida nocturnă cu un gol dat în ultimul minut...