Vicepreşedintele PDL Cezar Preda a declarat, ieri, la Constanţa, că PDL îi va susţine la alegerile pentru Parlamentul European (PE) pe acei eurodeputaţi care îşi fac treaba, nu şi pe cei care „deja fac valuri şi sunt întotdeauna în contre cu PDL”. Preda a adăugat că va propune ca pe primele zece poziţii de pe listă să se afle reprezentanţi ai tuturor regiunilor. Direct sau indirect, Cezar Preda anunţă că Monica Macovei sau Cristian Preda au slabe şanse să mai prindă o candidatură pentru PE. „Aşa cum îi vedeţi că se comportă, aşa sunt şi şansele lor de a mai fi pe listele de europarlamentari. Cei care îşi fac treaba şi care susţin partidul sunt conştienţi că vor fi pe lista de europarlamentari, ceilalţi să nu se mai aştepte să poată candida. L-am văzut pe unu’, Bodu, care ne face scrisori cum trebuie să se comporte partidul. Şi scrisoarea asta este din dorinţa de a se repoziţiona, poate, în altă parte”, a spus Preda.