Omul potrivit la locul potrivit! Asta este zicala la care s-a gândit un poliţist din Constanţa după ce un hoţ a furat un telefon mobil chiar sub privirile sale! Chiar dacă se afla în timpul liber, bărbatul nu a putut să treacă cu vederea incidentul şi a acţionat! Ceea ce a urmat este uşor de închipuit. Incidentul a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute, în miezul zilei, în zona Gării, din Constanţa. „Am urcat în autobuzul 43 la staţia de la Gară. La un moment dat am văzut lângă o domnişoară o persoană suspectă pe care o mai văzusem prin autobuze. Am observat cum s-a împins în tânără, a creat o busculadă, iar înainte să se închidă uşile autobuzului a coborât şi a plecat. Mi-am dat seama că s-a întâmplat ceva şi am întrebat-o pe acea fată dacă îi lipseşte ceva din geantă. După ce a controlat, a sesizat că nu mai are telefonul mobil. Norocul nostru a fost că la primul semafor am prins culoarea roşie şi am insistat la conducătorul auto să ne deschidă uşile pentru a putea coborî. Am început să alerg după individ împreună cu păgubita şi am cerut sprijinul cetăţenilor din zonă, însă, din păcate, nimeni nu a vrut să intervină. Când a observat că este urmărit, suspectul a abandonat telefonul pe o balustradă. Am recuperat mobilul şi am continuat să alerg după el. Am apucat să îl îmbrâncesc, a căzut, după care s-a ridicat şi l-am prins iar. Apoi, cu ajutorul unui martor, l-am imobilizat”, a declarat ag şef pp. Paul Stroie, din cadrul Secţiei 4 Poliţie Constanţa.
ARESTAT Omul legii a solicitat ajutorul colegilor săi, iar la adresa respectivă a ajuns în scurt timp un echipaj de poliţie. Hoţul a fost identificat ca fiind Daniel Cojocaru, de 28 de ani, din Constanţa, el fiind cunoscut de oamenii legii. Prejudiciul, un telefon mobil marca Blackberry, în valoare de 900 de lei a fost recuperat şi predat păgubitei. Daniel Cojocaru a fost escortat la sediul secţiei pentru audieri şi pe numele lui a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de furt calificat. Oamenii legii au emis ordonanţă de reţinere şi l-au prezentat magistraţilor Judecătoriei Constanţa cu propunere de arestare. Judecătorii au decis ca Daniel Cojocaru să fie încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv Constanţa pentru următoarele 29 de zile.