Sute de arme, confiscate de polițiști

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Sute de arme, confiscate de polițiști

11 Noiembrie 2016 / 17:44 1052 accesări

Polițiștii din Dâmbovița au oprit, vineri, de la comercializare 389 de arme letale și neletale și 3.000 bucăți de muniție, după ce societatea comercială care le vindea a rămas fără autorizație.

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au ridicat în vederea confiscării 389 de arme, letale și neletale, și 300 de bucăți de muniție, de la o societate comercială de profil, care nu mai era autorizată să desfășoare operațiuni cu arme, se arată într-un comunicat remis de IGPR.

În urma unor nereguli constatate de polițiști, în anul 2015, în ceea ce privește documentele întocmite pentru vânzarea unei arme, la data de 31 octombrie 2016, Curtea de Apel Ploiești a dispus retragerea definitivă a autorizației pentru efectuarea de operațiuni cu arme și muniții.

Inspectorii IGPR au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor deoarece firma care vindea armele nu a respectat obligația legală de a prea muniția unui armurier autorizat, deşi a avut la dispoziţie 10 zile de la data rămânerii definitive a dispoziției de retragere a autorizației.

Taguri articol


12