Sute de bicicliști au umplut faleza stațiunii Mamaia

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
5 octombrie - de Ziua Mondială a Educației

Sute de bicicliști au umplut faleza stațiunii Mamaia

Social 06 Octombrie 2014 / 00:00 949 accesări

Sute de elevi au lăsat deoparte alte activități specifice unei zile de weekend și s-au suit sâmbătă dimineață, 4 octombrie, pe biciclete sau trotinete, pentru a celebra împreună „Ziua Educației”. Micii bicicliști au pedalat pe traseul amenajat pe faleza din stațiunea Mamaia timp de mai multe ore. La plimbarea pe două roți s-au arătat dornici să participe elevi din toate școlile constănțene, cărora li s-au alăturat părinți, bunici și cadre didactice. Chiar dacă unora le-au făcut probleme bicicletele, niciunul nu s-a lăsat până ce nu a dus traseul la bun sfârșit. Andra, elevă în clasa a patra la Școala Gimnazială nr. 7 ”Remus Opreanu” din Constanța, a fost nevoită să abandoneze temporar cursa pentru că i s-a stricat bicicleta. Doar până la remedierea problemei. ”Nu este nimic grav, i s-a desfăcut o piuliță, iar acum încerc să i-o repar ca să poată continua cursa. Nu vreau să o dezamăgesc”, a mărturisit părintele fetiței. ”Ne-a anunțat învățătoarea despre acest concurs cu trei săptămâni în urmă. Ne-a întrebat cine are bicicletă și ne-a invitat să participăm. Zilele trecute ne-a spus unde să mergem, despre ce este vorba și am zis să încerc și eu”, a spus o elevă. Însă plimbarea cu bicicleta nu a fost singura surpriză pentru toți cei prezenți. La finalul traseului, bicicliștii și-au putut dovedi îndemânarea într-ale pedalatului, într-un concurs de ocolit jaloane. ”Este frumos, întâi ne plimbăm și când ajungem la capăt alergăm printre jaloane cu bicicleta”, a spus, entuziasmat, un micuț. Mândru de bicicleta sa s-a arătat și Alexandru, un preșcolar de cinci ani, care a venit la eveniment cu întreaga familie. Bunicul a povestit că băiețelul a primit o nouă bicicletă în dar de ziua lui, iar acum a dorit să-i facă proba. ”Acum câteva zile i-am luat bicicleta, la împlinirea a cinci ani. Îi place la nebunie, nu se putea să nu venim. Am venit toți membrii familiei”, a spus bărbatul. Acțiunea ”Eveniment sportiv pentru toți, pe două roți” a făcut parte din seria de manifestări organizate la inițiativa Inspectoratului Școlar Județean Constanța cu ocazia Zilei Mondiale a Educației, sărbătorită în fiecare an la 5 octombrie.

Taguri articol


12