La 11 ani de la celebra cuponiadă, se pot număra deja cîştigătorii şi perdanţii. Este drept, nu cu exactitate, însă o estimare nu este prea greu de făcut. Cele aprox. 2,5 milioane de acţionari iniţiali ai SIF-urilor pot spune că au făcut o alegere bună, întrucît, în afara dividendelor, preţul acţiunilor a mai şi crescut în ultimii ani. La fel şi cei care au ales sucursalele PECO, preluate mai apoi de Societatea Naţională a Petrolului Petrom. Din păcate, acestea nu par a fi decît excepţii de la regulă. Aproape jumătate din companiile incluse în programul de privatizare în masă sînt în situaţii grele sau în multe cazuri nu mai sînt deloc, întrucît au dat deja faliment. Cu cîteva zile în urma, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare a mai delistat de pe piaţa Rasdaq încă 160 de societăţi intrate în faliment, îngroşînd lista, şi aşa consistentă. Bineînţeles, majoritatea acestora fac parte dintre cele care au fost în proprietatea statului.

De la mulţimea de agromec-uri lovite de realităţile crunte ale economiei de piaţă şi pînă la cazurile de falimente răsunătoare ale unor companii, care altădată ţineau în spate oraşe întregi, poveştile triste au dat peste cap în bună măsură cele două obiective ale cuponiadei. Pe de o parte, speranţa că trecerea unei părţi a proprietăţii de stat în mîini private va salva societăţile respective nu s-a dovedit chiar atît de întemeiată. Pe de altă parte, încercarea de a-i transforma pe români în acţionari a mers doar pe hîrtie, pentru că majoritatea nu înţeleg nici acum de ce nu primesc, în fiecare an, bani de la firma la care au pus cupoanele, din moment ce statul le-a explicat că vor primi dividende. Din păcate, statul nu le-a explicat şi riscurile pe care le presupune calitatea de acţionar, ci doar avantajele pe care le-ar putea avea din aceasta

Tot din postura de investitori, de această dată instituţionali, SIF-urile au reuşit, se pare, să se descurce ceva mai bine. Pentru a valorifica pachetele de acţiuni deţinute la societăţi mai puţin atractive, s-au făcut înţelegeri cu acţionarii majoritari şi le-au vîndut acestora acţiunile ori au căutat investitori serioşi, în principal străini, fie chiar au făcut schimb cu FPS şi apoi APAPS, aceştia ajungînd în poziţii majoritare. În plus, peste 50% din profit a fost reinvestit în fiecare an, în special în companii din portofoliu. De la cuponiadă, companiile privatizate au cunoscut atît poveşti de succes, cît şi eşecuri dureroase. Specialiştii spun că a fost un eşec pentru că privatizarea nu a continuat tot prin intermediul pieţei de capital, unde ar fi fost asigurată transparenţa necesară şi ar fi fost împiedicate actele de corupţie.