Armata americană nu poate localiza sute de componente sensibile de rachete nucleare, potrivit unor oficiali din cadrul administraţiei de la Washington, care au citat un raport clasificat al Pentagonului, relatează “Financial Times” în ediţia electronică. Secretarul american al Apărării, Robert Gates, i-a demis recent pe şeful Statului Major şi pe secretarul Forţelor Aeriene, în urma unei anchete lansate după ce mai multe focoase nucleare au fost livrate din greşeală Taiwanului. Potrivit unor noi informaţii, investigaţia a dezvăluit, de asemenea, că Forţele Aeriene nu au putut localiza un număr ridicat de componente sensibile, aflate anterior în inventarul lor nuclear. Un oficial a precizat că numărul componentelor rătăcite depăşeşte 1.000. Gates a declarat, în momentul anunţării demiterii mai multor oficiali din cadrul Forţelor Aeriene, la începutul acestei luni, că “ambele incidente au o origine comună, şi anume erodarea treptată a standardelor nucleare şi lipsa unei supravegheri eficiente din partea conducerii Forţelor Aeriene”. Un oficial din domeniul Apărării a recunoscut că raportul atrage atenţia asupra procedurilor de inventariere a componentelor de rachete nucleare, subliniind că nu există însă dovezi privind posibilitatea ca acestea să fi ajuns în mîinile unor entităţi ostile.
Chiar ieri, coaliţia internaţională din Afganistan a anunţat că patru motoare de elicopter americane, în valoare de 13 milioane de dolari, transportate de o companie pakistaneză, au dispărut în zona de graniţă dintre Afganistan şi Pakistan. Căpitanul Christian Patterson, purtător de cuvînt al coaliţiei, nu a putut preciza data exactă la care convoiul a dispărut. “Incidentul s-a produs înainte ca cea de-a 101a divizie aeropurtată să preia comandamentul coaliţiei internaţionale, la 11 aprilie. Motoarele veneau de la baza militară din Bagram, la nord de Kabul şi urmau să fie trimise la Fort Bragg, în SUA. Valoarea celor patru motoare se ridică la 13,2 milioane de dolari”, a precizat el. Zona de frontieră dintre Afganistan şi Pakistan este deosebit de instabilă, din cauza numeroaselor grupări armate care au legături cu talibanii.