Pentru cel de-al treilea an consecutiv, Primăria sectorului Bayram Paşa din Instanbul - Turcia, a marcat sfîrşitul postului de Ramazan cu o cină festivă internaţională. Caravana Prieteniei s-a deplasat prin 25 de oraşe din 9 ţări, oferind locuitorilor, de religie musulmană şi nu numai, masa de Iftar. Penultima escală a caravanei a fost la Constanţa. Manifestarea a avut loc sîmbătă seara, în piaţa Ovidiu şi a adunat peste 400 de credincioşi musulmani şi ortodocşi. „Iftarul reprezintă o cină specifică lunii Ramazanului. Această manifestare a devenit deja o tradiţie în comunitatea musulmană. Este o masă de prieteni, de cunoaştere. Este o punte între cele două ţări: Turcia şi România”, a declarat şeful Cultului Musulman din România, Muftiul Iusuf Muurat. În timpul mesei, cei prezenţi la manifestare au putut asculta muzică religioasă islamică iar după ce masa s-a încheiat, pe scena amenajată în Piaţa Ovidiu, a urcat solitul Mihai Trăistariu. „În 2005, sub sloganul Frăţia nu cunoaşte graniţe, Primăria din Bayram Paşa a început să organizeze aceste evenimente. De-a lungul timpului, 300.000 de persoane au beneficiat de mesele oferite de noi”, a afirmat viceprimarul sectorului Bayram Paşa din Istanbul, Mustafa Demirkan. Acţiunea de sîmbătă a fost organizată cu sprijinul Muftiatului Cultului Musulman din România, UDTTMR, UDTR şi Primăriei municipiului Constanţa. Ultima oprire a Caravanei Prieteniei va fi în oraşul Medgidia.