Absolvenţii facultăţilor de medicină au susţinut, duminică, examenul de rezidenţiat, însă din cei peste 5.000 de participanţi la examen, mai mult de 160 au depus contestaţii. Din totalul celor 165 de contestaţii, 40 vizau o parte din întrebările testului, iar restul, recorectarea lucrărilor, a declarat purtătorul de cuvînt al Ministerului Sănătăţii, Oana Grigore. La concurs s-au înscris 5.108 absolvenţi ai facultăţilor de medicină, medicină dentară şi farmacie, dar 68 au lipsit la test. În Centrul Universitar Bucureşti a fost organizat concursul pentru grupa specialităţilor chirurgicale, 1.317 candidaţi concurînd pentru 350 de locuri; în Centrul Universitar Cluj-Napoca - pentru grupa specialităţilor medicale şi grupa medicina de familie (la medicale fiind 2.814 candidaţi pe 1.380 de locuri, iar la medicina de familie - 378 de candidaţi pe 250 de locuri), în Centrul Universitar Craiova - grupa medicina de laborator (216 candidaţi pe 110 locuri), în Centrul Universitar Tîrgu Mureş - pentru grupa farmacie (44 de candidaţi pe 30 de locuri), iar în Centrul Universitar Timişoara - pentru grupa specialităţilor de medicină dentară (222 de candidaţi pe 35 de locuri). Concursul a constat într-un test grilă cu 200 de întrebări pentru fiecare profil şi grupă de specialităţi. Absolvenţii facultăţilor de medicină, indiferent de anul absolvirii, care obţin punctaj de promovare, dar care nu se clasifică în limita locurilor publicate, pot cere confirmarea ca rezidenţi în medicina de familie.